Formația Clubului Sportiv Municipal a continuat, astăzi, seria
rezultatelor pozitive înregistrate în amicalele susținute în
această pauză competițională.
Pe terenul sintetic din Bradu, fotbaliștii pregătiți de Marius Popa
s-au impus cu scorul de 4-2 în fața echipei locale Atletic, după ce
la pauză aveau un avantaj de un gol pe tabelă (2-1). Pentru
formația slătineană au punctat Aldea, Koko, Șerban și
Mămăligeanu.
„Am folosit echipe diferite în cele două reprize. Am
condus cu 2-0, iar ei au ajuns o dată la poarta noastră și au
marcat după o bâlbâială în careu. Ne-am dat și un autogol, fundașul
central trimițând cu capul în plasă după o neînțelegere cu
portarul. În acest meci, au fost și mai multe greșeli la
transmiterea balonului, însă eu zic că sunt normale în perioada
asta. E încă devreme pentru a se contura un unsprezece, dar am mai
spus că avem jucători buni, care pot oricând să facă parte din
prima echipă”, a declarat Marius Popa.
Liderul seriei a 4-a a Ligii a III-a va disputa următoarea
partidă de verificare joi, începând cu ora 12.00, la Motru, în
compania formației Minerul din localitate.
CSM Slatina – prima repriză: Firu
Baciu, Filimon, Ciobanu, Stănescu, Săvulescu, David, Rada, Koko,
Istinie, Aldea, Vintilă.
CSM Slatina – repriza a doua: Stănciulescu, Dinu,
Ciobanu, Stoica, Corneanu, Aria, Secrețeanu, Jianu, Mirescu,
Șerban, Mămăligeanu.
Sursa: Gazeta
Nouă