Într-un joc amical disputat ieri, pe sinteticul din Zăvoi, CSM a învins cu 3-0 echipa de Liga a IV-a Posada Perișani. Cu Pelici pentru prima dată pe bancă, CSM a obținut primul succes în amicalele din această iarnă, însă în fața unui adversar modest, care abia a strâns la acest joc 11 jucători. Golurile alb-albaștrilor au fost marcate de Surugiu, C. Stoica (foto) și Nicolae.
Din lotul vâlcenilor nu mai fac parte Iakab și Albert, jucători testați săptămâna trecută în cantonamentul de la Snagov, dar nici Al. Ionescu, împrumutat până în vară la Afumați. Au lipsit Daouda, care este accidentat, dar și Cruceru, învoit.
Sâmbătă, echipa preluată în urmă cu trei zile de Alex Pelici va avea un test mult mai concludent, la Buftea, contra formației locale.
CSM: Pascal – Tomozei, Plecanciuc, Apostol, Vătăjelu – Pârvu, Neagoe – Vasile, Stoica, Surugiu – Nkongue. Au mai jucat: Dozescu, Eremia, Săraru, Dumitrașcu, Traore, Nicolae, Szabo, Dumitrache, Ștefan, Cl. Popa, M. Vlad și Florea.
Articol scris de Adi Georgescu