CSM obține a doua victorie consecutivă cu Pelici pe bancă! Vâlcenii au învins-o pe ACS Buftea!

Marius ANGHEL 02 Mar. 2013, 17:47 Pregătiri, amicale

Într-un joc amical disputat azi la Domnești, unde s-a inaugurat o bază sportivă nouă, CSM Râmnicu Vâlcea s-a impus cu 2-0 în fața echipei ACS Buftea. Golurile vâlcenilor au fost reușite în prima repriză de către Nkongue și Vătăjelu. De la olteni au lipsit Daouda, care este accidentat, dar și Plecanciuc, învoit pentru susținerea unor examene la facultate.

„E bun rezultatul pentru moralul băieților, nu am primit gol al doilea joc consecutiv, e îmbucurător, deși o mare parte din joc am fost dominați. Adversarii au avut ocazii din faze fixe, acolo trebuie să mai lucrăm, pierdem ușor oamenii din marcaj, dar din acțiune nu au avut ocazii. Efortul a fost foarte bun, îi felicit pe toți elevii mei” a spus antrenorul Alex Pelici.

Tehnicianul a testat și doi jucători noi, ambii fundași centrali, pe Mușuroia și Potopea, dintre care va păstra unul.

CSM: Pascal – Tomozei, Eremia, Apostol, Vătăjelu – Pârvu, Neagoe – Vasile, Nicolae, Surugiu – Nkongue. Au mai jucat: Dozescu, Săraru, Traore, Nicolae, Szabo, Stoica, Cruceru, Traore, Dumitrache, Florea, Potopea, Mușuroia.

Sâmbăta viitoare, CSM va mai juca un amical cu FC Olt Slatina, cele două echipe stând în prima etapă a returului.

Ilfovenii l-au achiziționat pe Bogdan Pătrașcu

De partea cealaltă, ilfovenii au reușit să facă cel mai tare transfer din această perioadă de iarnă, echipa pregătită de Vali Bădoi convingându-l pe Bogdan Pătrașcu să se alăture lotului. Mijlocașul ce în ultima perioadă a jucat pentru Sportul, Dinamo, Astra și U Cluj a semnat un contract valabil până în vară, urmând ca mai apoi să poarte negocieri în vederea prelungirii înțelegerii.

Pătrașcu s-a lansat în fotbal în 1996 la Sportul Studențesc și în cariera sa a jucat 8 ani în Italia, o singură dată în Serie A cu Piacenza, de la revenirea în România evoluând pentru echipele penționate mai sus.

Articol scris de Adi Georgescu

Foto mic: ilfovsport.ro
 

Marius ANGHEL 02 Mar. 2013, 17:47 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă