CSM nu se regăsește! Vâlcenii au pierdut amicalul cu Atletic Bradu

09 Mar. 2012, 17:56 Pregătiri, amicale
CSM nu se regăsește!** Vâlcenii au pierdut amicalul cu Atletic Bradu

CSM Râmnicu Vâlcea a pierdut azi ultimul amical înaintea reluării campionatului, 0-1 cu echipa de Liga a III-a Atletic Bradu, meci disputat pe terenul principal din Zăvoi. După un meci anost, fără multe ocazii, oaspeții au marcat unicul gol după gafa portarului vâlcean Chiriță, care, încercând să degajeze, i-a oferit mingea pe tavă unui adversar.

Antrenorul alb-albaștrilor, Marius Mitu nu i-a putut folosi pe Văduva, Vizitiu (răciți), Pribac și C. Stoica (întinderi musculare) și Vătăjelu (plecat la lotul Under 19).

„Marius Mitu mi-a spus că are mare încredere în echipă, altceva va fi în campionat, cu Alba Iulia. Nu a putut niciodată în amicalele din iarnă să alinieze aceeași echipă, stranierii nu au fost în Antalya, azi iar au fost câțiva absenți” a spus patronul Cătălin Rufă, prezent la meci.

CSM: Tufiși – Eremia, Plecanciuc, I.Popescu, Kalai – Vasile, Dauda, G. Ene, Nicolae – Gogoșoiu, Makhtar. Au mai jucat: Chiriță, Traore, N.Kongue, Bangali, Pârvu, Androu, Ionescu.

Articol scris de Adi GEORGESCU

09 Mar. 2012, 17:56 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă