Tehnicianul echipei FC Botoșani
spune că obiectivul personal rămâne preluarea unei echipe din prima
ligă. A avut discuții în iarnă pentru a prelua banca tehnică a
Ceahlăului Piatra Neamț, când această formație era pe prima scenă a
fotbalului românesc, iar în această vară a fost pe lista patronului
echipei FC Brașov, dar a rămas la FC Botoșani.
Cu toate acestea, Cristi Popovici
se gândește la revenirea în primul eșalon după experiența pe care a
avut-o în urmă cu câțiva ani cu FCM Bacău. „Am refuzat
pe FCM Bacău pentru că era un pas înapoi pentru mine. Mergeam la
liga a III-a ca să ce? În vară au fost discuții cât pe ce, la o zi
să ajung la FC Brașov. În iarnă am avut discuții cu Ceahlăul care
nu s-au materializat. Gândul meu este să prind prima ligă. De
aceea, ca și contract, din punct de vedere financiar nu am sărit cu
nimic gardul, chiar mai puțin decât anul trecut. Nu vreau să mă
îmbogățesc la FC Botoșani”, a spus Cristi
Popovici.
FC-ul are liber la
mâncare
Fotbaliștii de la FC Botoșani au liber la masă. Gheorghe
Iavorenciuc, patronul localului unde echipa antrenată de Popovici
ia masa în mod regulat, a decis să deblocheze conturile clubului.
Și asta deoarece este convins într-o oarecare măsură că FC Botoșani
va promova în prima liga.
Ideea ajungerii echipei botoșănene
în divizia A l-a sensibilizat pe patronul botoșănean care susține
că botoșănenii au o echipă cu jucători valoroși. Datoriile FC
Botoșani către firma lui Iavorenciuc se ridică la circa 300.000 de
lei, însă plata unei părți din debit l-au determinat pe acesta să
mai lase din condiții.
„Am dispus deblocarea
conturilor pentru că FC Botoșani are un lot foarte bun, Popovici
este un antrenor foarte bun, iar dacă după terminarea sezonului, ei
vor intra în divizia A, voi ține poprirea ridicată.”,
a declarat Gheorghe Iavorenciuc. (M.Aionesei)
Articol scris de Răzvan
Sauciuc