Vinerea trecută, Conpet Cireșu a remizat, 1-1, cu Sportul Chiscani, echipă din Liga a IV-a brăileană, în ultimul amical înaintea startului returului celui de-al treilea eșalon fotbalistic. Partida s-a disputat pe durata a două reprize a câte 60 de minute.
Vasile Darie și Ionel Ivan au început meciul cu o echipă pe care o vor folosi și vineri la Comprest GIM, una în care s-a regăsit și nigerianul Lorențo, și anume: Stoica – Grozea, Ilie, Cotigă, Moldoveanu – Preda, Percă, Dima – Lorențo, Stoian, Costache.
Conpet a marcat o singură dată în minutul 32. Dima a șutat de la marginea careului, portarul formației adverse a respins și Lorențo a stabilit scorul primei reprize, una în care Gigel Costache, Stoian și Cotigă au irosit situații clare de gol.
În repriza secundă, pentru Conpet au evoluat Tudor, Baciu, Andrieș, Bratu, Popa, Popescu, Mirescu, Oprea, Crăciun, dar și câțiva juniori de la CF Brăila.
Cu toate că elevii lui Darie au ratat mari situații de gol prin Andrieș, Crăciun, Popa și Popescu, repriza a fost câștigată 1-0 de Sportul Chiscani, formație pentru care a înscris Viali Gheorghiță.
„Am încercat să schițăm un prim unsprezece pe care să contăm și în prima etapă și care să ne aducă primul rezultat pozitiv din retur. Olenic nu a putut juca, Oprea și Crăciun sunt suspendați pentru prima rundă, dar avem soluții. Acest amical și-a atins până la urmă scopul. Avem și un nigerian în probe, el este liber de contract, dar deocamdată nu va fi legitimat, să-l vedem cum se descurcă la următoarele antrenamente și vom lua o decizie”, a declarat Vasile Darie.
Sursa: Obiectiv Vocea Brăilei