„Lupii” au înfruntat, astăzi, un adversar cu un cu totul alt stil față de primii doi pe care i-a întâlnit în cantonamentul din Turcia, iar asta le-a dat multe bătai de cap jucătorilor lui Mugurel Cornățeanu, a scris Petrolul pe site-ul oficial. Cu un joc rapid, agresiv, asiaticii au dominat startul partidei și au pus repede în dificultate defensiva petrolistă, reușind să deschidă scorul prin unul dintre cei doi brazilieni din teren, Fauver (13), cel care i-a „furat” un balon lui Țigănașu și l-a învins, mai apoi, fără probleme, pe Brînză.
Treptat, prahovenii au reușit să intre în joc și să capete controlul la centrul terenului. Arnăutu (17) a abut un șut din lateral stânga, însă mingea s-a dus paralel cu linia porții. Până la pauză, Marinescu (30, 42) a fost aproape în două rânduri să restabilească egalitatea, însă, de fiecare dată, a fost urmărit de ghinion, fiindcă a trimis mingea cu capul în transversală, respectiv în bara din dreapta portarului advers.
Egalarea a venit, până la urmă, după pauză, la o fază la care Ștefănescu a obținut o lovitură de pedeapsă, iar Robert Moldoveanu (68) a transformat fără emoții de la punctul cu var. Cinci minute mai târziu, Ansan Greeners a trecut iar în avantaj, Chan-Jun înscriind, din fața porții, după o centrare trimisă de pe stânga. Totuși, Nini Popescu (78) a stabilit scorul final, după o pătrundere pe centru, un „un-doi” cu Ștefănescu și un șut plasat în stânga portarului.
În precedentele amicale din Antalya, Petrolul a remizat, scor 1-1, cu macedonenii de la Belasica și a pierdut cu 0-1 cu kosovarii de la Drita Gjilan. Vineri, în ultimul test din cantonament, echipa ploieșteană o întâlnește pe Desna Chernihiv, ocupanta locului 6 în prima ligă din Ucraina. Atunci va debuta la Petrolul și Cezar Lungu (30 de ani), portar care s-a alăturat lotului astăzi dimineață și va acoperi locul lăsat liber de plecarea lui Arpad Tordai la Viitorul.
Petrolul: Brînză – Borța (Olaru 65), Sarris (Țicu 65), L. Cazan (Ghinga 46), Țigănașu – Cr. Pușcaș (M. Chindriș 46, Bratu 89) – Bg. Rusu (Saim Tudor 65), Laur. Marinescu (Malakyan 65), Kozoronis (N. Popescu 70, R. Enache 87), Al. Stoica (Ștefănescu 46) – Arnăutu (R. Moldoveanu 46)
Foto: Petrolul Ploiești