CF Brăila s-a impus la limită în fața echipei din Codlea!

Marius ANGHEL 07 Feb. 2014, 13:13 Pregătiri, amicale
CF Brăila s-a impus la limită** în fața echipei din Codlea!

Pe un teren acoperit cu un strat destul de gros de zăpadă, CF Brăila a câștigat cu 1-0 amicalul susținut miercuri la Codlea, în compania echipei de Liga a IV-a, ACSM Codlea.

Alin Pânzaru i-a trimis în teren în prima repriză pe Mitrea – Petean, Ivan, Olenic, Colilie – Spătaru, Neagoe, Spiridin, Iordache – Ndigwe, Câmpeanu iar în repriza secundă pe Leu – Spiridon, Ivan, Olenic, Colilie – Dima, Ochia, Neagoe, Iordache (min. 65: Stângaciu) – Ndigwe, Cazan.

Unicul gol al partidei amicale a fost înscris de nigerianul Ndigwe, aceasta fiind și singura ocazie de gol a primei reprize. În partea secundă Ndigwe a șutat foarte bine de la marginea careului mare, însă mingea a lovit bara porții gazdelor. Și Cazan a fost aproape de gol, însă mingea șutată dintr-un unghi destul de dificil de atacantul brăilean a fost prinsă în doi timpi de portarul gazdelor.

„Terenul a fost greu și de această dată, așa că din nou pot spune că am făcut un antrenament fizic cu mingea. Pe zăpadă nu ai cum să faci artificii tehnice. Sunt mulțumit de modul în care au abordat jucătorii acest test, au alergat foarte mult și pe lângă acel gol mai puteam marca de două ori. Vineri încheiem stagiul de pregătire montan, revenim la Brăila și ne vom concentra atenția pe pregătirea tehnico-tactică și pe meciurile de verificare. Sper ca și vremea să țină cu noi”, a declarat după meci Alin Pânzaru.

CF Brăila se întoarce vineri seara de la Tărlungeni, iar jucătorii vor reveni la antrenament luni, 10 februarie, la ora 16.00. Pânzaru a stabilit și seria partidelor de verificare pe care formația sa le va disputa până la reluarea campionatului.

CF Brăila va juca miercuri, 12 februarie, la Galați cu Dunărea, pe 15 elevii lui Alin Pânzaru se vor deplasa la Dunărea Călărași, iar pe 19 merg din nou la Galați pentru un test cu Oțelul II. Brăilenii vor disputa primul amical din acest an pe teren propriu cu Unirea Slobozia, pe 22 februarie.

Sursa: Obiectiv Vocea Brăilei

Marius ANGHEL 07 Feb. 2014, 13:13 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă