Cu toate că viitorul sezon al ligii secunde se apropie cu pași repezi, și CF Brăila se află în plin proces de reconstrucție a echipei, gruparea antrenată de Alin Pânzaru se confruntă cu o mare problemă: nu mai găsește un partener pentru a juca vreo partidă de pregătire!
„Acest lucru se datorează lipsei echipelor din județelor învecinate sau faptului că acestea care mai sunt nu vor să joace cu noi! Conducerea Gloriei Buzău, de exemplu, spune că nu vrea să joace cu noi pentru că ei sunt prea buni pentru a juca cu CF Brăila, dar sunt în liga a III-a!! CSM Focșani a vrut să disputăm un amical, dar din câte se pare aceasta se va desființa, așa că a picat și acest meci. La Galați nu avem la dispoziție decât echipa a doua a Oțelului și pe Dunărea, dar cu acestea am susținut deja câte două amicale, iar Politehnica s-a desființat! Cu Unirea Slobozia jucăm chiar la începutul campionatului viitor, liga a IV-a brăileană începe sâmbătă, așa că spune-ți și dumneavoastra cu cine să mai jucăm?” – ne-a spus cu tristețe în glas Adelin Soare, președintele de la CF Brăila!
Dar cum viitorul sezon se apropie cu pași repezi, suntem siguri că se va găsi cel puțin o variantă pentru ca Alin Pânzaru să-și vadă la lucru noile achiziții asupra cărora să se orienteze dacă le va opri în lot pentru campionatul viitor, dar numai dacă se vor găsi parteneri de antrenament!
Referitor la noile achiziții ale CF-ului din Brăila, trebuie precizat faptul că cinci dintre acestea au semnat deja contractele cu gruparea de la malul Dunării, aceștia fiind Ochia, Visar, Ignat, Ciocâlteu, și Spiridon. Dar mai sunt câțiva jucători aflați în probe, printre care Bălțoi, Tănasă, Rusu, Cristea, Colilie, M. Gheorghe sau Frunză, jucători cu care conducerea echipei brăilene se află deja în discuții avansate, dar fără jocuri amicale nu se poate face aproape nimic!
În altă ordine de idei, CF Brăila va juca partidele din turul de campionat al ligii a doua, tot pe stadionul „Municipal” deoarece nu s-a demarat încă proiectul pentru renovarea suprafeței de joc, așa că variantele de a se juca la Ianca sau la Însurăței au căzut deocamdată, cel puțin pentru această toamnă! În aceste condiții, jucătorii de la CF Brăila efectuează câte două antrenamente zilnice iar sâmbăta și duminica sunt liberi!
Dacă are cineva nevoie de partener de antrenament poate apela cu încredere la CF Brăila, și așa se poate naște un meci de verificare de pe urma căruia ambele echipe vor avea numai de câștigat!
Articol scris de Marcel Sânpetru