După ce și-a testat sâmbăta trecută mare parte dintre potențialii jucători titulari în amicalul cu Dunărea Galați, Alin Pânzaru a dorit ca și restul jucătorilor de la CF Brăila să bifeze un meci de verificare în compania uneia dintre fruntașele Ligii a IV-a brăilene de fotbal, Dunărea Gropeni.
În testul de duminică de pe Municipal echipa brăileană, pentru care au evoluat Leu (46 Mitrea) – Rusiu, Spiridon, Colilie, Necoară – M. Gheorghe, Voicu, Ndigwe, Dima – Bălțoi, Cazan s-a impus cu 8-0 în amicalul cu gruparea din Gropeni care au jucat Tunea (46 Dimache) – Lepădatu, Ilie, Turiac, Bălan – Drăgulin, Bogdan, Bănică, Mogoș – Simion, Pârlițeanu.
CF Brăila a condus cu 2-0 la pauză grație reușitelor lui Dima (min. 20), după un corner executat de Necoară și Voicu (min. 43), după o acțiune personală.
La reluare, în doar trei minute Daniel Cazan a realizat o „dublă” și scorul a devenit 4-0 pentru elevii lui Pânzaru. Alex Bălțoi (min. 55) a marcat pentru 5-0, iar Dima (min. 63) pentru 6-0. În ultimele zece minute brăilenii au mai punctat de două ori prin Bălțoi și Marcel Gheorghe.
„Mi-am dorit ca toți jucătorii care vor forma lotul echipei CF Brăila pentru meciul din prima etapă a returului, cel cu Chindia Târgoviște, să joace câte 90 de minute, de aceea am programat două amicale. Eu cred că ne-am atins obiectivele planificate în weekend, iar de acum intrăm în linie dreaptă cu pregătirile pentru partida de duminică pe care trebuie să o câștigăm”, a declarat Alin Pânzaru.
Sursa: Obiectiv Vocea Brăilei