CF Brăila a câștigat lejer, 7-0, amicalul cu Arrubium Măcin

Marius ANGHEL 29 Aug. 2013, 16:33 Pregătiri, amicale
CF Brăila a câștigat lejer, 7-0,** amicalul cu Arrubium Măcin

Miercuri, în penultimul amical al verii CF Brăila a câștigat la pas, 7-0 partida amicală cu Arrubium Măcin, formație de Liga a IV-a din județul Tulcea, la care evoluează mulți foști fotbaliști divizionari brăileni.

Partida a fost la discreția elevilor lui Alin Pânzaru, iar primul gol a venit încă din minutul 2, autorul lui fiind Alex Ciocâlteu. La faza imediat următoare Dima a fost la un pas de a mări avantajul formației sale. CF Brăila a controlat jocul și în minutul 14 a marcat prin Dima, coautor la acest gol fiind nigerianul Ndigwe. După alte patru minute, Cazan i-a pasat în adâncime lui Câmpeanu, iar atacantul gazdelor a făcut inutilă intervenția lui Velea, stabilind astfel și scorul primei reprize, 3-0, pentru CF Brăila.

În minutul 37 oaspeții au beneficiat de o lovitură liberă, Moldoveanu a centrat în careul brăilean, Lupu a trimis mingea cu capul peste Leu, dar Ivan a fost la locul potrivit și a evitat golul.

La prima fază a părții secunde Cazan a lobat mingea peste Velea, însă cu un ultim efort portarul oaspeților a acordat corner. În minutul 48 Bosoi a marcat un gol spectaculos cu capul, după o centrare a lui Ciocâlteu. Pe post de servant la golul al patrulea, Ciocâlteu și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor în minutul 56, iar scorul a devenit 5-0.

Brăilenii au continuat să asedieze careul advers însă Olenic (min. 62) și Iancu (min. 70) au țintit transversala porții apărate în această repriză de Mitrea. Ultimele două goluri ale formației brăilene au fost marcate de Iancu. Jucătorul de la Dunărea Galați, aflat în probe la Brăila, a înscris pentru 6-0 în minutul 81, după o pasă primită de la Bosoi, iar un minut mai târziu a pivotat în careul advers și a șutat la rădăcina barei, stabilind scorul final al amicalului, 7-0 pentru CF Brăila.

La ultima fază a meciului, unul dintre fundașii brăileni a jucat mingea cu mâna în propriul careu, dar arbitrul de centru Mihăiță Olmazu nu a acordat lovitura de la 11 metri, astfel că oaspeții nu au avut șansa de a marca golul de onoare.

„Antrenament reușit, jocul în sine nu a fost unul care să mă mulțumească. Dar am avut câteva absențe importante, sper ca la partida cu Oțelul, programată pentru sâmbătă, ora 11.00, la Galați, să putem miza și pe ceilalți jucători”, a declarat Alin Pânzaru la finalul amicalului.

CF Brăila: Leu (min. 46: Comănescu) – Bosoi, Ignat, Ivan (min. 75: Băbătie), Colilie – Dima (min. 46: Iancu), Ndigwe (min53: Olenic), Ochia (min. 46: Spiridon), Ciocâlteu – Cazan (min. 65: Stângaciu), Câmpeanu (min. 53: Iordache).

Arrubium: Velea – Dobrin, Ioniță, Țugui, Licitonschi – Cazan, Moldoveanu, David, Boariu – Coman, Lupu.

La oaspeți au mai evoluat Avram, Popescu, dar și portarul CF-ului, Mitrea.

Sursa: Obiectiv Vocea Brăilei

Marius ANGHEL 29 Aug. 2013, 16:33 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă