Fotbaliștii de la FC Argeș au încheiat seria meciurilor de pregătire din această vară fără nicio victorie. Jucătorii lui Viorel Dumitrescu au pierdut cu 2-0 și confruntarea de sâmbătă, din deplasare, cu CS Otopeni, ultimul amical dinaintea începerii sezonului.
În meciul care a avut loc la Mogoșoaia, alb-violeții au arătat că au mari probleme înainte de startul noului sezon. Dacă ilfovenii au demonstrat că sînt pregătiți pentru începerea campionatului, practicînd un joc sigur și fără greșeli, la piteșteni s-a văzut că au mari carențe în apărare și probleme pe faza defensivă. Fotbaliștii de la Otopeni au controlat de la un capăt la altul partida și au înscris cîte un gol pe repriză.
Gazdele au perforat pentru prima dată poarta argeșenilor după 32 de minute, prin juniorul Serediuc, care l-a învins pe Croitoru cu un șut la colțul lung, din afara careului. Argeșenii puteau restabili egalitatea șase minute mai târziu, prin Predoiu, care a tras pe lângă poartă, din poziție ideală, după ce un adversar a gafat în propriul careu.
La cinci minute după pauză, Otopeniul majorează diferența pe tabela de marcaj prin noua achiziție Marius Ene, care a trecut ca prin brînză de fundașii argeșeni și a trimis plasat în poartă.
Până la sfârșitul celor 90 de minute, FC Argeș nu și-a mai creat nici o ocazie clară de gol.
FC Argeș: Croitoru – Ghiță, Negoiță, Wallace, Beuran, Răuță, Năstăsie, Tudor, Ivănică, Stancu, Predoiu. Au mai intrat: Rusandu, Gherase, Al. Goșa, Garnița, M. Vintilă, Radu. Antrenor: Viorel Dumitrescu.
Sursa: Curierul Zilei