CSM Ceahlăul Piatra Neamț a cedat la limită în fața Ozanei Târgu Neamț, scor 1-2, într-un meci amical desfășurat miercuri seară, la lumina nocturnei, pe terenul sintetic al complexului sportiv din Piatra Neamț. În primul test al iernii, elevii lui Gabriel Rădulescu s-au impus cu 2-1 în primul test al iernii, contra celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc.
Posesia superioară nu a fost suficientă pentru „galben-negri”, care, mai mult decât atât, s-au văzut conduși cu cinci minute înainte de pauză. Cezar Tofan a deschis scorul pentru Ozana din pasa lui Marian Marin.
La ultima fază a reprizei, Ovidiu Toma a restabilit egalitatea într-o fază similară: minge aruncată de pe partea stânga, recentrare din flancul opus și finalizare simplă din interiorul careului pentru 1-1.
Mijlocașul Mădălin Popa (57′), jucător important pe care se bazează Ozana în retur, a înscris cel mai frumos gol al întâlnirii. Fostul jucător al lui CSM Roman a transformat impecabil o lovitură liberă din apropierea careului, stabilind scorul final, 2-1 în favoarea formației de Liga a 4-a.
Odată cu trecerea timpului, pregătirea fizică a pietrenilor a avut un cuvânt tot mai greu de spus. Ozana s-a mulțumit să se apere în mod organizat, având și o oarecare doză de noroc, în condițiile în care atacantul Cosmin Țapu a fost aproape să îl învingă pe Iftimie în două-trei rânduri.
CSM Ceahlăul, în prima repriză: Barna – Moroșanu, Andres, Covasan, Dumbrăvean – Cosmin Rotaru, Barb – Toma, Pîntea, Antim – Vasile
CSM Ceahlăul, în partea secundă: Campianu – Oteliță, Marius Rusu, Alex Rusu, Strat – V. Rotaru, Matei – Curpan, Gabor, Hodorogea – Țapu
Ozana Târgu Neamț: Iftimie – Ciobotaru, Marin, Mortun, Moșneguțu, Tofan, Denis Șerban, Popa, Crețu, Patrichi, Apreutesei
DESPRE OZANA TÂRGU NEAMȚ
Ozana a luat naștere în vara anului trecut, fiind considerată continuatoarea echipei Cetatea Târgu Neamț. Foamea de fotbal a târg-nemțenilor a fost satisfăcută aproape pe deplin în tur, după ce Ozana a reușit să ierneze pe locul 2 în Liga a 4-a Neamț, la doar trei lungimi de liderul Bradu Borca.
Pentru a-și îndeplini obiectivul, conducătorii Ozanei au transferat în pauza de iarnă mai mulți jucători cu experiență, printre care și trei foști fotbaliști ai lui CSM Roman, echipă desființată între timp: Marian Marin, Mădălin Popa și Sorin Dutciuc.
Articol și foto de Ioan TĂ‚RÎȚĂ‚