Callatis, furată ca-n codru în amicalul cu Dunărea Călărași

26 Jul. 2010, 09:41 Pregătiri, amicale
Callatis, furată ca-n codru** în amicalul cu Dunărea Călărași

Echipa de Liga a III-a Callatis Mangalia a pierdut cu 2-3 meciul
amical cu Dunărea Călărași, disputat, sâmbătă, în deplasare. Pentru
echipa antrenată de Cristi Cămui au înscris Calagi (19) și Al.
Grigoraș (81).

Oaspeții au contestat însă dur arbitrajul. „Am
condus cu 1-0, iar apoi Călărași s-a desprins la 3-1. La 0-0, ni
s-a anulat gol valabil, nemaipunând la socoteală că am avut și două
penalty-uri clare”
, a declarat Cămui, pentru „Cuget
Liber”.

Exasperată de maniera de arbitraj, Callatis a fost gata-gata să
se retragă de pe teren. Totuși, având în vedere cele întâmplate
sâmbătă, e puțin probabil ca, după ce coboară de la munte, echipa
din Mangalia să mai joace un meci cu Dunărea, așa cum se stabilise.
Cristi Cămui nu i-a folosit la Călărași pe Ivașcă și Răvoiu
(învoiți), în vreme ce Doicaru a plecat la Delta Tulcea, acolo unde
a ajuns și Daniel Florea.

Echipa folosită contra Dunării: Marin – Țarălungă, Pădurețu,
Armando, L. Florea – Bardu, Buzea, Bolat, Kamara – Calagi, Ene. Au
mai jucat Barbu, Vl. Neagu – Floricel, Portik, Erdinci Cogali,
Borza, Al. Grigoraș, Al. Iovănescu și Nan.

Astăzi, Callatis pleacă în cantonament la Tărlungeni (județul
Brașov), unde se va pregăti 12 zile. Lotul este format din 21 de
jucători, urmând a rămâne acasă Nan, L. Alexandru, Enis Cogali,
Ciuciuleacă și portarul Alexe, în privința cărora încă nu s-a luat
o hotărâre.

La munte, Callatis vrea să dispute și patru partide de
verificare, trei dintre adversare urmând a fi, probabil, FCM Brașov
(nou promovată în Liga a III-a), Viitorul Constanța și echipa din
Tărlungeni.

Sursa: cugetliber.ro

26 Jul. 2010, 09:41 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă