În ultima săptămână, divizionara
secundă FCM Dunărea a susținut trei partide de verificare. Mai
întâi a fost o victorie deosebită: 2-0 la prim-divizionara Victoria
Brănești, după care au urmat două „remize” cu echipe din Liga a
III-a; 0-0 la Unirea Slobozia și 1-1, acasă (sâmbătă), cu Callatis
Mangalia.
Chiar după astfel de rezultate mai
puțin convingătoare, antrenorul Viorel Tănase s-a declarat mulțumit
de stadiul de pregătire atins de elevii săi. Să spunem că cele două
echipe din cel de-al treilea eșalon sunt fruntașele Seriei a II-a,
la egalitate de puncte (câte 35) și cu pretenții de promovare.
În meciul de sâmbătă, dunărenii au
fost solicitați din plin, echipa de pe Litoral intrând cu avantaj
la cabine după primele 45 de minute. Finalmente meciul s-a încheiat
la egalitate: 1-1 (0-1).
„Am avut multe ocazii
în ambele reprize, în care am folosit câte o echipă. S-au aflat
aproape de gol Antohi și Pribac, iar în repriza a doua – prin
Cârjan, Pribac și State. Golul nostru a venit într-o fază în care
am atacat supranumeric, oaspeții – presați – înscriindu-și în
propria poartă. Am avut o repriză a doua mai reușită, în care am fi
putut să ne desprindem. Chiar în condițiile acestui egal mă declar
mulțumit de prestația jucătorilor. Am folosit două echipe pentru a
da posibilitatea tuturor să intre în joc – în dorința menținerii
formei fizice”, ne-a declarat tehnicianul
gălățean.
Nu au putut evolua doi jucători de
bază – Cristea și Daniel Florea – ambii accidentați.Iată prima
echipă trimisă în teren: Măstăcan – Judeanu, Căldăraru Bozean,
Popescu – Cioinac, Bostan, Bârlădeanu, Pribac – Antohi, Chelaru.
Iar în repriza a doua: Pârvu – Cristescu, Bozean, Velescu, Ghiocel
– Eni, State, V. Munteanu, Pribac (Ciochină) – Enache, Cârjan.
În această etapă precompetițională
FCM Dunărea mai are programate două jocuri: pe 23 februarie –
acasă, cu FCM Bacău (Stadionul „Siderurgistul”, ora 14,00) și
sâmbătă, 26 februarie – la ACSMU Politehnica Iași.
Amicalul Oțelul II –
ASC Bacău a picat
Oțelul II trebuia să întâlnească,
în deplasare, ASC Bacău, dar băcăuanii i-au anunțat că meciul nu
poate avea loc, întrucât terenul este acoperit cu un strat gros de
zăpadă. Inițial s-a hotărât ca echipa băcăuană să vină la Galați,
pentru ca după puțin timp să telefoneze că nu mai pot veni. În
aceste condiții tinerii „oțelari” au efectuat un antrenament
obișnuit.
Următoarele meciuri amicale se vor
disputa marți – cu CF Brăila (Stadionul „Siderurgistul”, ora 11) și
pe 25 februarie, cu CSM Focșani – ambele la Galați.
Politehnica joacă
mâine cu CSM Focșani
Jucătorii de la Politehnica Galați
au avut două zile de pauză, urmând ca de astăzi să reia
pregătirile. „Studenții” mai au de susținut un meci – marți, la CSM
Focșani, după care așteaptă startul în returul campionatului.
Sursa: viata-libera.ro