Aflați încă de luni în cantonament la Cheile Grădiștei, jucătorii Universității Cluj au disputat, la mijlocul săptămânii, primul amical al acestui stagiu de pregătire. „Studenții” au jucat împotriva echipei naționale sub 19 ani a României, pe care au învins-o cu 2-0, selecționată aflată de asemenea, într-un stagiu de pregătire centralizată. Cele două goluri care au adus victoria clujenilor au fost reușite de Andreas Calcan și Mihai Butean.
În acest test, Marius Popescu și Zsolt Szilagyi au mizat în primul „11” pe: Niczuly – Dulap, Mutu, Crișan, Hâmpea – Kovacs, Boboc – Popescu, Calcan, Ursu – Schieb. După pauză, staff-ul tehnic a rulat tot lotul avut la dispoziție.
Stagiul de pregătire al Universității va continua până la mijlocul săptămânii viitoare, iar până atunci, sâmbătă, 15 august, au programat un nou meci amical, cu AFC Zărnești, echipă din Liga a 4-a Brașov.