Gloria Buzău și-a schimbat în această vară, pentru a treia oară, programul de pregătire. Echipa lui Viorel Ion trebuia inițial să mergă pe Valea Prahovei pentru jumătatea lunii iulie, apoi s-a răzgândit și a decis să plece de pe 3 august la Sărata Monteoru, însă nici aici nu s-a mai ajuns. Mai nou, clubul din Crâng a decis să plece în cantonament la Poiana Pinului, în perioada 7 – 17 august.
„Vom pleca într-un stagiu de pregătire de 10 zile la Poiana Pinului, pe data de 7, între 7 și 17. Am mai luat și meciuri amicale în acest timp. Vom juca pe data de 12 iar un meci bun aici, la Buzău, cu Oțelul Galați, mai jucăm și cu Slobozia și cu Mioveniul”, a anunțat, citat de sansabuzoiana.ro, antrenorul Viorel Ion.
În privința amicalelor, sâmbătă, 8 august, e programată o deplasare la Unirea Slobozia, iar miercuri, 12 august, în Crâng vine Oțelul Galați. Totodată, mai este stabilit și testul cu CS Mioveni de pe 22 august, locația nefiind încă hotărâtă.
La capitolul achiziții, Gloria ar putea să-l înregimenteze pe Vasile Olariu (25 de ani). Ultima dată la Academica Argeș, mijlocașul este așteptat zilele acestea la negocieri. Printre echipele pentru care a mai evoluat în cariera sa, în Liga 1 a avut apariții în tricoul lui Victoria Brănești, FC Brașov și Corona Brașov.