Butoiu: „Apărarea rămâne atuul nostru”

Butoiu:**

Aflate în linie dreaptă cu pregătirile, în vederea reluării
returului de campionat, echipele de Liga a II-a FC Farul și Săgeata
Năvodari, au susținut, ieri dimineață, la Constanța, un meci
amical, încheiat la egalitate, scor 0-0.

Disputată pe terenul secund al complexului din strada Primăverii,
la 0 grade Celsius și pe un vânt puternic, partidatest dintre FC
Farul și Săgeata Năvodari a fost una aprigă, fotbaliștii evoluând
fără menajamente, dar în limitele fair-play-ului. Tehnicienii celor
două formații au rulat aproape toți jucătorii, însă, deși situații
de gol s-au creat la ambele porți, nimeni nu a marcat, meciul
terminându-se la egalitate, 0-0.

„A fost un meci mult mai bun decât precedentele, ținând
cont că am întâlnit și un adversar puternic. Eu zic că ne-am
descurcat bine. M-a interesat în primul rând faza de apărare, să nu
luăm gol, și a funcționat aproape perfect. Apărarea rămâne atuul
nostru, nu ne-a plecat niciun jucător”
, a declarat
antrenorul principal al Farului, Gheorghe Butoiu.

„Făcând abstracție de temperatura de afară, cred că a
fost o partidă bună de pregătire pentru toată lumea. Din păcate, au
fost și câteva momente mai dure, datorate ambițiilor celor două
echipe, dar, per total, sunt mulțumit, mai ales că nu am putut
alinia echipa standard. Jianu este accidentat, dar sper ca, în zece
zile, să fie toți apți”
, a spus antrenorul formației
din Năvodari, Aurel Șunda.

FC Farul (director tehnic, Cristian Cămui;
antrenor, Gheorghe Butoiu): Zdrâncă (min. 46, Răuță), Nițescu, I.
Barbu, Vajou, Pașcovici (min. 62, Lupu), Husein (min. 66, Lucan),
Buzea (min. 66, Păduraru), L. Ștefan, Sascău, Șt. Ciobanu, Dutciuc
(min. 46, Stăncioiu).

Săgeata (antrenor, Aurel Șunda): Fl. Olteanu, C.
Dinu (min. 61, Petruș), Gheară, Fl. Popa (min. 60, Goșa), Al. Vlad
(min. 70, Costachi), Olah (min. 61, V. Apostol), Dilbea, Boroștean
(min. 60, Șicu), M. Gheorghe (min. 61, L. Turcu), Vezan (min. 53,
Itu), S. Chițu (min. 70, Șamata).

Sursa: Cuget Liber

Pe aceeași temă