Buhăescu, triplă pentru Olimpia în amicalul de la Carei. Sătmărenii au câștigat la scor de maidan

Marius ANGHEL 03 Apr. 2016, 14:42 Pregătiri, amicale
Buhăescu, triplă pentru Olimpia în amicalul de la Carei.** Sătmărenii au câștigat la scor de maidan

Liberă în ultima etapă a sezonului regulat, Olimpia Satu Mare s-a deplasat sâmbătă la Carei, acolo unde a disputat un meci amical împotriva echipei locale, Victoria. Jucătorii lui Mircea Bolba s-au impus cu un sec 8-0, după ce până în pauză înscriseseră deja de cinci ori. Trei dintre reușite au fost semnate de Buhăescu, atacant în care sătmărenii își pun mari speranțe, însă care e mai mereu rezervă în campionat, iar în cele șapte meciuri pe care le-a prins la Olimpia pâncă acum nu a înscris niciodată.

Cu Victoria Carei, Mircea Bolba a folosit următoarea formulă de start: Băican – Ciul, Mureșan, Iuhas, Brata – Muntean, Villand, R. Rus, D. Lukacs – Buhăescu, Mărkuș. Au mai fost utilizați și Șuta – Onicaș, Bura, Faur, Bîgiu și Kanaloș.

Cele opt goluri au fost reușite de Muntean (15), Rus (21), Buhăescu (23, 34, 51), Mărkuș (44), Brata (70) și Bîgiu (88).

În campionat, cu cele trei puncte acumulate la „masa verde” în această ultimă etapă în care ar fi trebuit să o întâlnească pe FC Caransebeș, Olimpia a terminat pe locul 10 în Seria a II-a, cu 33 de puncte.

VEZI PE CE LOC SE SITUEAZĂ‚ OLIMPIA SATU MARE ÎN PLAY-OUT ȘI CE PROGRAM ARE

Marius ANGHEL 03 Apr. 2016, 14:42 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă