Ben Teekloh nu se teme de concurența

28 Jan. 2010, 12:34 Pregătiri, amicale
Ben Teekloh** nu se teme de concurența

Sosit marți seară la Constanța, mijlocașul liberian Ben Teekloh
s-a integrat de ieri în programul Farului. Ben a onorat o convocare
la echipa națională, dar apoi nu a reușit să ajungă la reunirea
Farului, pe 15 ianuarie, întârziind 11 zile din pricina unei
probleme cu documentele personale. La lot, mijlocașul a jucat,
titular integralist, în singurul amical susținut de Liberia, 1-0 cu
Sierra Leone.

„Îmi pare rău că am pierdut zece zile de pregătire. Am
venit de la 30 de grade la frigul de aici. Îmi va fi puțin greu
până îi ajung din urmă pe colegi cu pregătirea. Nu mi-e teamă de
concurența de la Farul, este benefică. Eu zic că suntem la fel de
puternici ca în tur și vom reuși să promovăm, de pe locul 1 sau
2”
, a declarat Teekloh. La Națională, Ben nu s-a
întâlnit cu cel care va fi selecționer, Sunday Oli-seh, instalarea
fostului internațional nigerian amânându-se.

sursa:
cugetliber.ro

28 Jan. 2010, 12:34 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă