Bătuți din lovituri libere

07 Feb. 2010, 12:57 Pregătiri, amicale
Bătuți din lovituri libere

Primul amical disputat de către Dinamo II după terminarea
cantonamentului de la Săftica a avut loc ieri pe sinteticul din
Ștefan cel Mare. Adversarul dinamoviștilor a fost Viitorul Toporu,
condusă de pe bancă de către Dumitru Bolborea
(foto)
. Scorul final al partidei, 4-1 pentru Toporu poate
părea sever, însă jocul a fost mult mai echilibrat, deschis, cu
multe ocazii la ambele porți.

Oaspeții au câștigat datorită loviturilor libere, capitol la
care Ghirie a făcut spectacol. Două goluri din lovituri libere și o
a treia din care a ieșit un al treilea gol, acesta a fost
palmaresul de ieri al elevului lui Dumitru Bolborea. Un factor
favorizant l-au reprezentat portarii dinamoviști, Oprea și
Dănciulescu având părțile lor de vină la loviturile libere, însă
cel de-al doilea are scuza vârstei fragede fiind născut în 1993
(!!).

Conduși cu 1-0, după o lovitură liberă executată de Ghirie de la
25 de metri, dinamoviștii au încheiat prima repriză la egalitate,
după reușita lui Neagu. Pe fondul schimbărilor făcute la pauză,
scorul final a ajuns la 4-1 după golurile lui Ghirie, Bogdan Nicu
și Pacinschi.

De menționat că meciul a fost condus la centru de reputatul
arbitru internațional Alexandru Tudor.

Caseta meciului:

Dinamo II:
R1: Al. Oprea – Fodor, Soare, Albert, Cozea – A.
Marcu, Dragalina, Nemțescu, Mărmăneanu – C. Neagu, Vâlcu
R2: Dănciulescu – Topor, M. Ioniță, Coandă, A.
Bucuroaia – Mărmăneanu, Pavăl, C. Sandu, Ct. Stan – Bădăuță, G.
Dumitrescu
Viitorul Toporu:
Burcea – Pancovici, Pacinschi, Băiță, Pintilie – Ghirie, Alin
Dumitru, C. Mihai, Bâră – Cr. Turcu, Funieru. Au mai
jucat:
G. Barbu – Bănuță, Anghelinei, Grigore, B. Nicu,
Badea, Mirea, S. Ilie

07 Feb. 2010, 12:57 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă