Barbu, reloaded

Florin ALBOIU 18 Jan. 2011, 11:20 Pregătiri, amicale

La fel cum ne-a obișnuit după etapa
a X-a, când a renunțat la post, Gheorghe Barbu (foto) a lipsit și ieri de
la reunirea „alb-roșilor”, care a avut loc la stadionul „Cetate” și
la care au răspuns prezent doar 12 dintre jucătorii cu care Mureșul
Deva a încheiat prima parte a campionatului pe locul 12 în Seria a
II-a. „Gică Barbu este la Federație, unde participă la
o consfătuire a antrenorilor cu Licență A”
, a fost
motivația cu care oficialii deveni au scuzat absența tehnicianului,
după care i-au clarificat situația.

„Domnul Barbu are
contract cu Mureșul Deva până la finalul sezonului și pe care îl va
duce la bun sfârșit. Cel mai probabil miercuri
(mâine
n.r.) va fi prezent la stadion și se va implica direct
în pregătirea echipei. Tot atunci va fi stabilit și programul de
pregătire al lotului, dar și cel al meciurilor test pe care echipa
le va susține în această perioadă”
, a declarat
directorul executiv al Mureșului, Cristian Petrean.

Au cerut ajutorul
Photoshop-ului

Altfel, dintre cei 12 jucători prezenți la stadion, doar fundașul
Ionel Cîmpean, care este accidentat, nu a dat clasicele ture de
alergare cronometrate de „secunzii” Elek Szemely și Cristian
Zaiați. „Te rog prelucrează fotografia în Photoshop și
faceți-o în așa fel încât să părem mai mulți”
, a
glumit mijlocașul Horațiu Sătmar cu fotoreporterul Liga2.ro.

„Cu siguranță vom face
și transferuri. Am fost abordați de o mulțime de jucători liberi de
contract care ar vrea să joace pentru Deva din
retur”,
a mai spus Petrean.

Jucătorii prezenți
ieri la reunirea Mureșului Deva
:
Portari: D. Pârvu, I. Coman
Fundași: V. Pistol, A. Dosan, F. Pop, T. Coca, I.
Cîmpean
Mijlocași: H. Sătmar, V. Furdean, D. Bogman
Atacanți: E. Dîrvaru, R. Stan
Absenți motivați: A. Horvat – portar (în probe la
Pandurii Tg. Jiu), Al. Dan și Al. Petresc (convocați la lotul
Național Under 17), I. Melcea (învoit), V. Gîrlă (transferat la
Milsami Orhei, în Republica Moldova).
Absenți nemotivați: B. Bajko (?), D. Sînmărtean
(?), A. Gongolea (?), I. Ginghina (?).

Articol scris de Sami
Tamaș

Foto: Cristi Vatavu (ZIARUL HUNEDOREANULUI)

Florin ALBOIU 18 Jan. 2011, 11:20 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă