Au forțat cât au avut nevoie

Marius ANGHEL 05 Aug. 2013, 11:46 Pregătiri, amicale
Au forțat cât au avut nevoie

Nou venita în Liga a III-a, ACSM Câmpina, a continuat la finele săptămânii trecute seria partidelor de verificare. După ce s-a duelat cu colega de serie CS Tunari, meci pe care l-au câștigat cu 2-0, câmpinenii lui Valentin Sinescu au întâlnit în penultima zi a săptămânii trecute pe CS Blejoi, într-un meci disputat pe stadionul „Rafinărie” din cel de-al doilea municipiu al județului.

Echipa de Liga A a fost nevoită să se recunoască învinsă cu scorul de 2-1, la capătul unui meci „de pregătire”. Prima reușită a întâlnirii a aparținut grupării de Liga a III-a, autor fiind fostul prim divizionar Valentin Sandu, care a deschis scorul dintr-o lovitură liberă de la 18 metri, pe care a executat-o magistral cu piciorul stâng, în vinclul drept al porții apărate de Manea. Însă, până la pauză, oaspeții au restabilit egalitatea pe tabela de marcaj, din lovitură de pedeapsă executată de Copilu, acordată după ce fundașul Nincă l-a faultat pe Mirea.Totodată, în prima repriză, centralul Marcel Marin a acordat și două cartonașe roșii, câte unul în fiecare tabără. Mai întâi amfitrionilor în minutul 22, atunci când D. Nae l-a lovit cu piciorul în față pe Cr. Stan, iar pe cel de-al doilea oaspeților, carrtonașul fiind arătat lui Nistor, care l-a oprit pe C. Vlad din situația iminentă de a marca.

Golul victoriei a venit în minutul 50, când deja amintitul C. Vlad a reluat cu piciorul o pasă venită de la Nincă, îndeplinind o simplă formalitate din apropierea porții. În repriza secundă, în afară de gol marcat, ambele grupări au avut situații clare de gol, dar care au fost irosite.

La gazde, Băcioiu (61), Catană (86) și Chiriță (87) au ratat bune oportunități, toți reluând peste poartă, iar de partea cealaltă, elevii lui Dragoș Mihalache au răspuns prin Ghiță (58 și 79) – în ambele situații remarcându-se portarul Panaite, apoi prin Copilu (65) și F. Badea (89) – ultimii doi jucători menționați nenimerind cadrul porții. Una peste alta, a fost un meci bun, în care tehnicienii celor două grupări au văzut ce mai au de pus la punct până la startul partidelor oficiale.

Încă două jocuri test

Gruparea de eșalon superior CSM Câmpina va disputa alte două jocuri de verificare, săptămâna aceasta. În ambele dispute, jucătorii lui Valentin Sinescu vor întâlni grupări de Liga a II-a, mai exact pe CS Buftea și Gloria Buzău. Întâi se vor duela echipa ilfoveană, pe terenul acesteia, miercuri de la ora 18.00, pentru ca sâmbătă să se deplaseze pe arena buzoienilor, joc care se va desfășura în nocturnă, de la ora 20.00.

ACSM Câmpina – CS Blejoi 2-1 (1-1)
Stadion: „Rafinărie”, Câmpina. Spectatori: circa 100. Au marcat: V. Sandu (7), C. Vlad (50) / Copilu (40-penalti).

Câmpina: Ad. Bica – M. Tudor, B. Șandru, V. Sandu, Nincă – Cl. Dumitrescu, Ilioiu – D. Nae, Ad. Ilie, Băcioiu – C. Vlad. Au mai jucat: Panaite – R. Catană, B. Constantinescu, Burloiu, Jercălau, Bencea, Al. Chiriță. Antrenor: Valentin Sinescu.

Blejoi: B. Manea – Cl. Stoica, M. Gheorghe, Fl. Nistor, Cr. Stan – Ir. Dumitru, Bojoagă – Mirea, Vl. Badea, Copilu – Secrețeanu. Au mai evoluat: V. Ion – M. Ghiță, Codreanu, I. Radu, F. Badea, Licsandru, S. Petre, Nica. Antrenor: Dragoș Mihalache.

Eliminări: Nae (22)/Nistor (41).
Arbitri: Marcel Marin (Ploiești) – Dragoș Pantilie și Ștefan Călărașu (ambii, din Câmpina).

Sursa: Ziarul Prahova

Marius ANGHEL 05 Aug. 2013, 11:46 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă