Echipa fanion a orașului Brăila își
derulează pregătirile sub bagheta antrenorului Daniel Timofte.
Readaptarea organismului la efort, prima etapă a pregătirilor,
urmează să se încheie la sfârșitul săptămânii viitoare.
Jucătorii efectuează câte un
antrenament după-amiaza, de la ora 17.00 sau 18.00, în funcție de
planul de pregătire al staff-ului tehnic. O parte dintre cei 14
„stranieri” veniți în probe la reunirea lotului nu au confirmat și
au plecat, în schimb au venit alții. Cu toate acestea, până astăzi
nu s-a concretizat niciun transfer.
„Toți jucătorii se
antrenează cu seriozitate, este o atmosferă bună la echipă. Este
foarte bine pentru noi că mulți jucători doresc să vină la Brăila,
vom avea de unde alege, deocamdată însă nu s-a concretizat
nimic”, a declarat Adelin Soare, președintele
executiv al CF Brăila.
Sâmbătă, jucătorii vor lua parte la
ultimul antrenament din această săptămână, urmând ca reluarea
pregătirilor să se facă luni.
Sursa: obiectivbr.ro