ASU Poli pierde și cu Giarmata! Codrea: „Trebuie să ne punem la punct”

Marius ANGHEL 13 Feb. 2014, 13:56 Pregătiri, amicale
ASU Poli pierde și cu Giarmata!** Codrea:

După eșecul cu Mama Mia din urmă cu o săptămână, alb-violeții au cedat în teste cu o altă divizionară C și cu același scor. ASU Politehnica a fost învinsă cu 2-1 de Millenium Giarmata, grupare aflată pe locul 4 în C4. La pauză trupa din eșalonul superior conducea cu 2-0.

Partida de pe „Știința” a început cu alb-violeții în atac, însă primul gol a venit în poarta lui Burtic, învins din apropiere de fundașul Oneț în urma unui corner. Tulcan putea egala peste câteva minute după ce a fost servit în careu de Făgețan, dar tot echipa „alb-albastră” avea să mai puncteze. De această dată dintr-o lovitură de pedeapsă acordată foarte ușor la Gălan, care și-a luat mai tare în piept adversarul. Căpitanul Leucă a transformat și a fost aproape peste câteva minute de un eurogol. Mai târziu, din erou s-a transformat însă în personaj negativ când l-a lovit fără minge pe Vucea, care tocmai îi strecurase balonul printre picioare. Dar a fost „iertat” cu un „galben” de tânărul arbitru al partidei. Vucea a fost aproape de gol pentru liderul Ligii a IV-a în două rânduri, dar mai întâi încheietura barelor și apoi Gârlea, s-au opus șuturilor sale din lovituri libere.

La fel ca și cu „pizzerii” pe fondul schimbărilor jocul s-a mai diluat în partea secundă. După șansa lui Ionaș, care a trimis în minutul 48 puțin pe lângă cu capul, cele două formații nu au mai avut ocazii foarte mari. După șansa lui Sturz pentru „milenarii” reveniți recent din stagiul tradițional de la Moneasa a venit și singurul gol al lui ASU Poli. Tot din penalty, dictat cu ezitare la o intrare la Popoviciu. Acesta din urmă a și înscris deși Bota a ghicit colțul.

ASU Politehnica Timișoara
Repriza întâi: Burtic – Birău, Gălan, Brânzan, Paulevici – Ilie, Neagoie, Rebenciuc, Vucea – Tulcan, Făgețan.
Repriza a doua: Rogojină – Florea, Obrejan, Opriș, Maranescu, Popoviciu, D. Codrea, C. Călin, Ghinescu, Ionaș, Opriș.

Millenium Giarmata
Gârlea – Mihălceanu, Oneț, Gârba, Dancia – Sturz, Leucă, Naidin, Zele – Gideon, Jichici. Au mai intrat în partea secundă: M. Bota – Baidoc, Hoța, Moroșan și Podină.

Matei, sub semnul întrebării

Paul Codrea nu era foarte supărat după eșecul suferit în fața „milenarilor”. Tehnicianul lui ASU Poli consideră că timpul până la start e arhisuficient pentru rezolvarea problemelor de joc. Ieri, cu alb-violeții s-a antrenat și mijlocașul Ionuț Matei (ex-FC Botoșani și Poli) însă deocamdată nu se știe dacă va și rămâne la alb-violeți, el azi nu a jucat.

„A fost un test bun, ca și celălalt, dăm peste echipe poate mai bune ca și noi în momentul de față, până la urmă sunt teste în care putem să progresăm. Giarmata e peste noi, dar ca joc a fost echilibrat, ei au fost mai experimentați, au fructificat greșelile noastre. Ne interesa să facem un efort bun. Am spus și după jocul cu Becicherec că încă nu jucăm ce trebuie, dar mai avem trei săptămâni până începe campionatul și trebuie să ne punem la punct… Eu sunt mulțumit de lotul pe care-l am, oricine aduce un plus e binevenit. Matei a fost doar la un antrenament, vom vedea dacă rămâne sau nu”, a declarat Paul Codrea. ASU Poli urmează să joace sâmbătă un nou amical, cu colega de eșalon din Dumbrăvița.

Cojocaru, mulțumit

Giarmata s-a întors din cantonamentul de la Moneasa, unde a cedat cu Păulișul (1-2) și a bătut pe Gloria Cernei (1-0). În acest context antrenorul principal Călin Cojocaru era mulțumit de jucătorii săi. Millenium s-a întărit în această iarnă cu Zele (C-sebeș), Hoța (Ripensia), Baidoc (CFR Tim.), M. Bota (Gătaia), Podină (ACS Poli jr.), Sturz (Auto) și Beloescu (AFCM Reșița). Moroșan a revenit și el în pregătire alături de timișeni.

„M-a interesat mai mult efortul, bineînțeles că suntem bucuroși că am și câștigat. Am și prestat un joc cu agresivitate deși venim dintr-un cantonament fizic, mă așteptam să fie mai obosiți, din contră, au arătat poftă de joc, sunt mulțumit. ASU Poli e un adversar bun, deocamdată e în Liga a IV-a, vedem la sfârșitul returului și după baraj dacă are față de Liga a III-a. Pe mine mă interesează să scoatem maximum, mai avem 17 partide cu tot cu play-off, sunt convins că o să-l prindem. Ne gândim cu siguranță și la locul 1, doar el contează în orice domeniu. E posibil să mai vină un singur jucător, lotul e 99% pregătit. Sunt nemulțumit că avem trei jucători de valoare accidentați, Beloescu, Rosenblum și M. Călin, îi aștept să revină cât mai repede”, a declarat Cojocaru. Giarmata are programat un nou test sâmbătă, cu UTA.

VEZI o GALERIE FOTO de la amical pe Sport9.ro

Marius ANGHEL 13 Feb. 2014, 13:56 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă