ASU Poli, într-o formulă plină de experimente, a fost dominată la Reșița de CSM Școlar, însă nu a pierdut

Marius ANGHEL 16 Feb. 2017, 18:31 Pregătiri, amicale
ASU Poli, într-o formulă plină de experimente,** a fost dominată la Reșița de CSM Școlar, însă nu a pierdut

În penultimul meci amical dinaintea reluării campionatului Ligii 2, ASU Poli a remizat astăzi, scor 0-0, pe terenul sintetic al bazei sportive din Valea Domanului, cu echipa de Liga a 3-a CSM Școlar Reșița, ocupanta locului 2 în Seria a 4-a.

Antrenorul Politehnicii, Sorin Brîndescu, a început meciul cu Reșița într-o formulă experimentală. Bădăuță și Blănaru au fost trimise în teren încă din primul minut, Bilia a evoluat pe postul de fundaș dreapta, cu Țugui ca mijlocaș stânga sau Motreanu ca mijlocaș dreapta, alături de mai vechea mutare a lui Ghinescu în rolul fundașului stânga, cauzată de accidentarea lui Taub, scrie Druckeria.ro.

Prima mare ocazie a meciului a aparținut gazdelor, care au lovit bara încă din minutul 5, în timp ce Ghinescu (19) l-a pus serios la încercare pe Zimmermann cu un șut în forță de la 25 de metri. Jocul slab din prima repriză a mai fost condimentat și cu situația bună de gol a lui Bădăuță (35), care a trimis pe lângă dintr-o poziție favorabilă.

În partea secundă, jucătorii lui Leontin Doană au controlat meciul și au trecut în mai multe rânduri pe lângă deschiderea scorului. Victor Gîrlea, integralist în acest joc, și-a salvat echipa. În minutul 53, fundașul Opriș a trimis o lovitură de cap periculoasă, Birău a respins de pe linia porții, iar șutul lui Banac a fost salvat de Gîrlea de la rădăcina barei.

Din minutul 58, Bilia a fost eliminat pentru vociferări la adresa arbitrului, iar câteva minute mai târziu Negoescu a scăpat singur cu Gîrlea, însă portarul timișorean a reușit din nou să blocheze.

CSM Școlar Reșița: Zimmermann – Szijj, Banac, Opriș, Liuba – Costescu, Breșneni, Poiană, Muselin – S. Keita, Beloescu. Au mai intrat: Himcinschi, Bloju, Negoescu, Costachi, Negrei, Doda, M. Călin, Săndescu și Covit. Antrenor: Leontin Doană

ASU Poli: Gîrlea – Bilia, Mera, Cr. Gălan, Ghinescu – Motreanu, Nicolescu, Gorovei, Țugui – Șt. Blănaru, Bădăuță. Au mai intrat: Giuricici, Birău, Măd. Stancu, Neamțu, Teuț, Vucea și Bîte. Antrenor: Sorin Brîndescu

Ultimul meci amical al timișorenilor are loc sâmbătă, de la ora 12:00, în deplasare cu CSM Lugoj, echipă pe care în învins-o cu 4-1 în această campanie de iarnă.

Marius ANGHEL 16 Feb. 2017, 18:31 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă