ASU Poli a câștigat din faze fixe amicalul cu Național Sebiș. Olivier Lusamba a făcut ture în jurul terenului

Marius ANGHEL 27 Jan. 2018, 22:43 Pregătiri, amicale

ASU Poli s-a impus cu 2-0 în partida de sâmbătă cu Național Sebiș, al treilea amical al iernii pentru echipa susținută de suporterii timișoreni. După acest joc, Bogdan Andone va stabili lotul care va intra de luni într-un cantonament local. La meciul jucat în cartierul timișorean Plopi a fost și congolezul-francez Olivier Lusamba. Fostul golgheter al Olimpiei, liber de contract acum, nu a fost însă utilizat, ci a făcut alergări în jurul terenului.

ASU Poli a deschis scorul în minutul 1, după ce Krausz a înscris după o centrare de la lovitura liberă bătută de Ignea. Deși s-au străduit, cei din Sebiș nu au putut marca și la pauză s-a intrat cu 1-0. În a doua repriză, golul a venit tot pentru alb-violeți și tot dintr-o fază fixă. Mera a marcat cu capul după un corner bătut de Predescu, în minutul 59. La faza imediat următoare, timișorenii au mai avut șanse bune de a mări diferența pe teren, dar nici Plămadă, nici Poparadu nu au nimerit plasa porții.

ASU Poli: Dur-Bozoancă – Motreanu, Bilia, Scutaru, Taub – Krausz, A. Ignea, Boloca – Sorescu, Lazovic, Schieb
Au mai intrat: Borbei, Coadă, Bîte, Gașpar, Ivanovic, Mera, C. Predescu, Lazea, I. Plămadă și Teuț.

Au mai fost menajați Ghinescu și Bădăuță, răciți. Andone i-a testat pe sârbii Ivanovic și Lazovic, dar și pe Alexandru Boloca.

Național Sebiș: Poiană – Poștoarcă, Basic, Pîslaru, Siminic – Ruță, Sz. Veres, Petculescu, Săulescu – Tătulea, Enciu
Au mai intrat: Dagău, Dumitrache, Pintea, Susan, Cl. Veres, Deliman, Rugină, Moise, Mărgărit

De luni, în cantonament

Bogdan Andone a fost mulțumit de meci. De luni și Lusamba se va antrena cu echipa. „Un antrenament util. Sper să nu avem accidentări, cu toate că Motreanu și Taub au simțit ceva la genunchi în spate, probabil din cauza terenului. Sper să fie totul ok, mă bucur că băieții sunt preocupați de de ceea ce trebuie să facă, de atitudinea lor pozitivă. Vin după o săptămână foarte dificilă din punct de vedere fizic. Au făcut ce trebuiau să facă, am câștigat meciul, nu am primit gol. A fost un ultim test pentru unii dintre jucători, voi discuta cu stafful meu și vom decide lotul de cantonament. Mă bucură copiii noștri. Portarul a făcut din nou un meci foarte bun, Alex Gașpar la fel, a avut chiar și o finalizare. Vrem un al treilea portar, încercăm să găsim unul tânăr, timișorean. Lusamba trebuie să se pună la punct, că e cu zece zile în urmă față de noi, sper să fie jucătorul de care avem nevoie”, a spus Andone după meci.

De luni, jucătorii vor fi cazați la Casa Oamenilor de Știință. ASU Poli mai are în amicale un egal cu formația de Liga a 4-a Cocoșul Orțișoara și o victorie cu sârbii de același eșalon, Vulturul Grebenac. Miercuri, alb-violeții au amical cu ACS Ghiroda, locul 9 în Liga a 3-a.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU (Mediafax foto)

Marius ANGHEL 27 Jan. 2018, 22:43 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă