ASA a pierdut amicalul cu Gaz Metan. Falub a testat mulți jucători aflați în probe

ASA a pierdut amicalul cu Gaz Metan.** Falub a testat mulți jucători aflați în probe

În primul meci amical de la reunirea noii promovate în Liga 1 de fotbal, disputat joi pe terenul Trans Sil 2, ASA Târgu-Mureș a pierdut în fața formației Gaz Metan Mediaș, scor 0-1. Golul medieșenilor a fost înscris de Todea minutul 31, din lovitură de la 11 metri.

Meciul a fost echilibrat, cu foarte puține ocazii la cele două porți. Adrian Falub, a folosit conform obiceiului două formații diferite în cele două reprize, cu foarte mulți jucători aflați în probe și cu mulți absenți față de formația cu care a încheiat sezonul. Printre aceștia, localnicii Vârtic, Hanca, Botoșer, sau Szilagyi, unii cu probleme medicale, Szilagyi aflat în probe la prim divizionara maghiară Szombathelyi Haladas.

Printre jucătorii folosiți pe parcursul partidei, nici jumătate nu s-au aflat în tricourile roș-albaștrilor în sezonul trecut. În prima repriză a intrat doar Dragoș Huiban, alături de juniorii Sergiu Păcurar, Torok Szabolcs și Botitz, ceilalți fiind toți noi sosiți, toți „stranieri”. Oaspeții au punctat la una dintre rarele ocazii, centralul dictând penalty în urma unui contact în mijlocul careului.

Joc mai bun după pauză

Intrarea câtorva dintre jucătorii cu care ASA a obținut promovarea a dus la o schimbare în bine a jocului și ocaziile la poarta medieșenilor au început să apară. Nu s-a reușit însă înscrierea golului egalizator și mureșenii au debutat cu o înfrângere stagiul de pregătire. Dintre cei 9 străini, doar congolezul Mputu și Conde (Guineea) s-au aflat pe teren și în partea a doua. Celalți șapte sunt: Osigwe (Nigeria)-portar, Ntika (Congo), Bratic (Croația), Ribeiro (Portugalia), Feussi (Camerun), Mmaee (Maroc) și Inestal (Argentina).

Aceștia vor fi folosiți și în partida următoare, după care se va lua decizia în privința rămânerii lor la Târgu-Mureș. Aceasta va avea loc sâmbătă, 28 iunie, de la ora 18, în deplasare, cu CFR Cluj.

ASA a început partida cu formația: Osigwe- Păcurar, Conde, Ntika (”34 Bejan), Torok, Bratic, Ribeiro, Mmaee, Boritz, Mputu, Huiban. În partea a doua au evoluat: Stăncioiu- Feussi, Conde, Bejan, Sepsi, Candrea, Mputu, Voiculeț, Inestal, Bumba, Răzvan Stoica (”66 Huiban).

Articol scris de Mihai VEREȘ

Pe aceeași temă