Arieșul Turda, victorie la primul amical din 2012

15 Jan. 2012, 12:44 Pregătiri, amicale
Arieșul Turda,** victorie la primul amical din 2012

Sâmbătă 14 ianuarie, de la ora 10.45, fostul teren al bazei sportive Cimentul din Turda a găzduit primul amical al acestui an, protagoniste fiind Arieșul Turda, componentă a seriei vest din liga secundă, și Arieșul Mihai Viteazu, ocupanta locului 2 în liga a IV-a din județul Cluj.

Tehnicianul celor de la Arieșul Turda a dorit acest joc pentru a testa potențialul unor jucători tineri și de perspectivă în vederea completării lotului, după despărțirea masivă de jucători în această iarnă. După cum era de așteptat, jocul a fost unul mai mult de uzură din cauza suprafeței acoperită cu un strat consistent de zăpadă. De cealaltă parte, Alexandru Costișor a aliniat o formație fără vedete, dar care a încercat să pună probleme adversarului. Au reușit acest lucru până în minutul 29, când Vasile Pop a reușit să-i aducă pe turdeni în avantaj, la o greșeală de marcaj în interiorul suprafeței de pedeapsă. Apoi ostilitățile s-au desfășurat între cele două suprafețe de pedeapsă și numai inspirația lui Florin Pampea a făcut ca scorul să rămână cel stabilit în minutul 29.

După pauză, Ciorceri a dat posibilitate tuturor jucătorilor să joace, pe când Costișor nu a avut la dispoziție prea multe variante, deoarece echipa din Mihai Viteazu nu a început pregătirea de iarnă. Pe acest fond, turdenii au reușit să înscrie cel de-al doilea gol în minutul 86, prin Alin Tothăzan, consemnând victoria turdenilor cu scorul de 2-0.

Arieșul Turda – Mihai Viteazu 2-0
Au marcat: V. Pop (29), Tothăzan (86)

Turda (repriza I): Pampea – Ciortea, Timar, Cocoară, Soporan – Nemeș, Vajda, Boroștean, M. Onacă – V. Pop, David.
Turda (repriza a II-a): Stoica – Vaidasigan, Nicoară, Șasa, Apa – Tothăzan, Cocoară, Bordea, Pall – C. Popa, E. Petruș
Mihai Viteazu: Miclăuș – Brădean, Szakacs, V. Mercean, Sechereș – I. Mercean, Moisă, C. Imbuzan, Balogh, A. Goia, Varga.

Articol scris de Ioan ARION

15 Jan. 2012, 12:44 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă