Amicalul Rapid – Sporting a fost anulat

Marius ANGHEL 31 Jan. 2014, 14:12 Pregătiri, amicale
Amicalul Rapid - Sporting a fost anulat

Fotbaliștii de la Rapid Suceava efectuează câte două ședințe de pregătire zilnic în această perioadă, având promisiunea din partea conducerii clubului că în cel mai scurt timp vor primi și salariile aferente pe luna ianuarie.

„În ce privește programul de meciuri amicale, partida cu Sporting, programată pentru ziua de sâmbătă nu va mai avea loc din cauza timpului nefavorabil și a terenurilor impracticabile. Ca o noutate, am fost contactați de oficiali ai grupării Gloria Bistrița pentru a disputa un joc test, în deplasare, la mijlocul săptămânii viitoare. Sper ca starea vremii să se îmbunătățească până atunci, pentru a putea onora această invitație”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu.

În continuarea programului de meciuri de pregătire din intersezon, alb-vișiniii vor întâlni formația Kosarom Pașcani, pe 8 și 12 februarie. În zilele de 16 și 19 februarie este programată o nouă dublă, cu Bucovina Pojorâta, urmând ca pe 22 februarie sucevenii să joace la Câmpulung Moldovenesc cu liderul la zi al Seriei I a Ligii a III-a, FCM Dorohoi.

În intervalul 16-21 februarie sucevenii au în plan și efectuarea unui cantonament montan de la Poiana Negri, reluarea campionatului eșalonului secund urmând să se producă în prima zi a lunii martie.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
 

Marius ANGHEL 31 Jan. 2014, 14:12 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă