Amicalul Olimpiei cu Arieșul a fost anulat!

Marius ANGHEL 18 Feb. 2014, 14:05 Pregătiri, amicale
Amicalul Olimpiei cu Arieșul a fost anulat!

Olimpia ar fi trebuit să joace azi un meci amical împotriva celor de la FC Arieșul 1907 Turda. Doar că turdenii au anunțat ieri dimineață că nu mai pot ajunge la Satu Mare și astfel antrenorii galben-albaștrilor s-au văzut nevoiți să schimbe rapid programul pentru această săptămână.

Astfel pentru miercuri e programat un joc-școală cu juniorii A din cadrul clubului iar sâmbătă, de la ora 11, Olimpia Satu Mare va avea parte de o ultimă repetiție înaintea startului oficial de sezon, într-un meci de prezentare în compania colegei de serie, Gloria Bistrița.

„Mai avem și două invitații la Valea lui Mihai și Debrecen pentru meciuri de verificare, dar deocamdată nu e bătut în cuie nimic. La Valea lui Mihai am putea merge vineri dimineața iar la Debrecen am întâlni echipa a doua a lor, sâmbătă după amiază”, a spus antrenorul Tibi Csik. Acesta s-a declarat mulțumit de evoluția jucătorilor săi în ultimele amicale, dar recunoaște că adevărata față a echipei se va vedea abia la primul meci oficial de pe 1 martie contra celor de la UTA.

Sursa: Gazeta de Nord-Vest

Marius ANGHEL 18 Feb. 2014, 14:05 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă