Amicalul Forestei cu Bucovina Rădăuți a fost anulat. Daniel Bălan speră la reprogramarea jocului

Marius ANGHEL 10 Feb. 2018, 17:30 Pregătiri, amicale
Amicalul Forestei cu Bucovina Rădăuți a fost anulat.** Daniel Bălan speră la reprogramarea jocului

Meciul amical dintre Foresta și Bucovina Rădăuți, programat să se dispute ieri la prânz, nu a mai avut loc din cauza căderilor masive de zăpadă înregistrate în noaptea de joi spre vineri, ceea ce a făcut ca terenul sintetic de la Liceul cu Program Sportiv să devină inutilizabil.

Dacă forestierii au optat pentru un antrenament fizic, în sala de atletism a stadionului Areni, rădăuțenii, în lipsă de o alternativă convenabilă, au primit zi liberă, în condițiile în care, oricum, abia s-au întors din cantonamentul de la Sucevița, iar duminică au programat un meci test la Piatra Neamț, în compania Ceahlăului.

„Îmi pare rău că nu s-a putut juca amicalul cu Foresta, și aș fi de acord dacă vom găsi o variantă convenabilă ambelor cluburi, să reprogramăm acest meci. Referitor la stagiul de pregătire centralizată efectuat la Sucevița, a fost o perioadă deosebit de utilă, în care s-a muncit foarte mult. Toți jucătorii au răspuns bine la comenzi, și atât eu cât și colegul meu Dorin Goian suntem mulțumiți de cum s-au comportat. Pentru noi urmează acum o perioadă de meciuri amicale, cu ajutorul cărora încercăm să cristalizăm primul unsprezece. În linii mari acesta este lotul cu care vom aborda returul de campionat, nu văd să mai apară noutăți deosebite la acest capitol”, a declarat, citat de Monitorul de Suceava, antrenorul Bucovinei, Daniel Bălan.

Până pe 24 februarie, când va avea loc reluarea campionatului Ligii secunde, Foresta mai are antamate doar două meciuri amicale, cu Știința Miroslava, pe 14 februarie, și cu Aerostar Bacău, pe 16 februarie, ambele pe terenul sintetic de la Liceul cu Program Sportiv.

Rădăuțenii, în schimb, vor juca pe 11 februarie, cu Ceahlăul Piatra Neamț, în deplasare, pe 14 februarie, cu CSM Pașcani, în deplasare, pe 17 februarie, cu Sănătatea Darabani, pe teren propriu, pe 21 februarie, în deplasare, cu CSM Roman, pe 24 februarie, în deplasare, cu Sănătatea Darabani, ultimele două partide urmând să se dispute la Rădăuți, în compania unor grupări de Liga a IV-a, Siretul Dolhasca și Juniorul Suceava, pe 28 februarie și 3 martie.

Bucovina Rădăuți a încheiat prima parte a sezonului Ligii a III-a pe locul 7, la doar trei puncte de podium, și speră la un sezon de primăvară la fel de bun, care să permită o clasare în cvintetul fruntaș.

Bucovina va fi nevoită să stea în prima etapă din retur, urmând să joace primul meci oficial o săptămână mai târziu, pe 10 martie, când va primi, la Rădăuți, vizita liderului Aerostar Bacău.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU

Marius ANGHEL 10 Feb. 2018, 17:30 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă