Amicale cu FC Argeș și Vișina Nouă pentru ALRO

21 Jul. 2010, 17:05 Pregătiri, amicale
Amicale cu FC Argeș și Vișina Nouă** pentru ALRO

Dacă pentru cantonamentul de la Dona Milanovac nu a fost
stabilit încă niciun joc de verificare, conducerea celor de la Alro
a perfectat trei meciuri pe care slătinenii le vor susține după
întoarcerea din Serbia.

Pe 7 august, nou-promovata în Liga a II-a se va deplasa la
Vișina Nouă, unde, începând cu ora 10.30, va avea ca adversară
formația locală Sportul. Patru zile mai târziu, echipa pregătită de
Marian Bîcu va întoarce vizita aluminiștilor, într-un amical care
se va disputa de la ora 18.30. Cu o săptămână înaintea startului de
sezon, elevii lui Corneliu Papură vor susține ultima partidă de
verificare a verii, pe 14 august (ora 11.00) Alro urmând să
întâlnească pe stadionul „Metalurgistul” fosta echipă de prim
eșalon FC Argeș.

„Pe lângă cele trei amicale, vrem să mai facem un
joc joi, 5 august, și încercăm să găsim adversar. Am făcut două
meciuri în țară, vor mai fi trei-patru în Serbia, și alte patru
partide la întoarcere. Nu vom putea să jucăm cu formații de Divizia
A, pentru că începe campionatul”
, a spus președintele
executiv al aluminiștilor, Jane Nițulescu.

Sursa: monitoruldeolt.ro

21 Jul. 2010, 17:05 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă