Chiar dacă nu a trecut bine Crăciunul, iar Sărbătoarea Noului An
se apropie cu pași repezi, fotbaliștii snagoveni se gândesc deja la
returul campionatului. Pentru asta, conducerea clubului din Ilfov a
acceptat invitația de a participa într-un turneu în Cairo, iar
astăzi Radu&co. au plecat cu destinația Egipt.
Mâine FC Snagov, formație ce va reprezenta România la acest turneu,
urmează să joace împotriva campioanei țării gazde, Al Ahly, echipă
cu care a mai disputat un meci amical în urmă cu un an și jumătate,
în cantonamentul din Austria, atunci ilfovenii reușind să se impună
cu 4-2.
FC Snagov urmează să întâlnească cea mai renumită echipă a
Egiptului. Cu 34 de titluri și 35 de cupe câștigate, Al Ahly mai
are în palmares: 6 CAF Champions League, ultimul cucerit în 2008,
și cele mai multe prezențe ale unei echipe în Campionatul Mondial
al Cluburilor, trei.
Pe lângă meciul contra egiptenilor, ilfovenii mai au și opțiunea de
a juca împotriva campioanei Kuweit-ului.
Deși inițial întoarcerea în țară era programată pentru data de 30
decembrie, conducerea clubului a ținut să le mai ofere încă o
surpriză fotbaliștilor și le-a prelungit șederea până pe data de 2
ianuarie. Odată cu acest cadou, jucătorii își vor petrece împreună
cu soțiile și prietenele Revelionul în Egipt.
Articol scris de Marius
Anghel