Reveniți ieri după-amiază la antrenamente după cele două zile libere oferite de antrenorul Ionuț Popa în urma ministagiului efectuat în Republica Moldova, jucătorii divizionarei secunde din Copou își vor măsura astăzi nivelul acumulărilor cu una dintre candidatele certe la promovare din Seria I a Ligii a III-a. Băcăuanii au încercat să urce în eșalonul secund și vara trecută, dar s-au văzut depășiți de concitadina FCM Bacău, antrenată de Ghiță Poenaru, cu care CSMS a susținut și iarna aceasta două partide de verificare. SC este pregătită acum de fostul antrenor al Politehnicii, Marin Barbu, care a preluat șefia băncii tehnice la începutul acestui an, după plecarea lui Cristi Popovici.
Amicalul cu băcăuanii va avea loc tot pe terenul sintetic al Complexului „Emil Alexandrescu” (ora 14:00), unde ieșenii și-au susținut iarna aceasta toate testele programate pe teren propriu. Este foarte posibil ca seria meciurilor de verificare dinaintea începerii sezonului de primăvară, programată la sfârșitul săptămânii viitoare, să se încheie sâmbătă, cu un joc în deplasare, pentru că formația din Copou va susține primul meci oficial din 2012 pe terenul grupării secunde a clubului bucureștean Dinamo, care în prima etapă a campionatului a învins la Iași cu scorul de 3-1. (L.S.)
Testul cu echipa lui Marin Barbu, una dintre candidatele certe la urcarea din Seria I a Ligii a III-a, se va disputa de la ora 14:00, tot pe terenul sintetic al Complexului „Emil Alexandrescu”, unde elevii lui Ionuț Popa și-au susținut toate testele programate iarna aceasta pe teren propriu.
Sursa: Evenimentul