FC Ploiești și Conpet Ploiești nu au avut programate meciuri oficiale în acest weekend, pentru că adversarele pe care cele două formații prahovene ar fi trebuit să le întâlnească s-au retras din campionat.
Â
Profitând de această situație, cele două grupări au disputat, ieri, o partidă de verificare pe unul dintre terenurile de la baza sportivă “Prahova".
Â
Meciul a început perfect pentru echipa din Liga a doua, FC Ploiești, care conducea cu 3-0 după doar un sfert de oră de joc. Gafița, în minutele 3 (din penalty) și 6, și Păun , în minutul 15 au marcat foarte repede pentru trupa consiliată de Marius Șumudică.
Â
Spre lauda ei, echipa “transportatorilor", Conpet, a revenit în joc și , până la pauză a marcat și ea de două ori, prin Lungu, în minutul 20 și Baciu, în minutul 35 (din penalty).
Â
La primul gol al Conpet-ului, Miron a greșit grav, scăpând mingea din mână și prilejuindu-i o reușită facilă lui Lungu.
Â
După pauză, meciul nu a mai avut același ritm, singurul gol marcat în partea secundă a întâlnirii fiind reușit de Stan, în minutul 65.
Â
Scorul final a fost 4-2 pentru FC Ploiești, dar Conpet a dat o replică remarcabilă, prezenta pe teren a lui Livshits și Daniel Chiriță făcându-se simțită pentru echipa antrenata de Silviu Dumitrescu. Mai ales că fără cei doi în lot, Conpet a pierdut ambele partide oficiale disputate în returul de campionat.
Â
FC Ploiești: Miron- Crăciun, Rohat, Oprsal, Stan- Seto, V. Gheorghe- Paăn, Gafița, Alexe- Ciobanu.
Au mai jucat: Iatan- Sandu, Cl. Tudor, Paulinho, Damaschin, Lemnaru, Cosmin (jucator venit la probă, dar care nu a fost păstrat în lotul ploieștenilor)
Â
Conpet Ploiești: Livshitz- Dan, Lungu, Chiriță, Frâncu- Cioc, Baciu, Enescu, Gheba- Ivan, Iacob
Au mai jucat: Crețu, Anania, Oprea, Al. Ștefan
Â
La FC Ploiești nu au evoluat în acest meci, fiind menajati, Mihalache și Păduraru, în timp ce Vasile Gheorghe s-a accidentat ușor în partea secundă a disputei de ieri.
Â
articol scris de Marian DIMA
Â