Formația slătineană a continuat, vineri, seria rezultatelor
pozitive înregistrate în această vară, impunându-se cu scorul de
3-2 în partida de verificare susținută la Brănești, în compania
fostei echipe de prim eșalon din localitate.
Primul amical disputat de la revenirea din cantonamentul efectuat
în Serbia a adus fotbaliștilor aflați sub comanda lui Corneliu
Papură un adversar puternic. Formația de pe malul Oltului a
întâlnit, în deplasare, Victoria Brănești, grupare care în sezonul
precedent lupta cu granzii Ligii I, sub culorile căreia evoluează
și slătineanul Augustin Chiriță.
„Principalul” Papură a început această întâlnire cu formula:
Marinescu, Pasăre, Vișa, Grosu, Stancu, Voicu, Coman, Precup,
Eduard Stoica, Ene, Crețu, pe parcursul jocului fiind introduși și
alți componenți ai lotului. Alro s-a impus în fața echipei gazdă cu
scorul de 3-2, după ce la pauză pe tabelă se consemna egalitatea
(1-1), pentru slătineni punctând Precup, Anghelina și Geantă,
precizează președintele executiv al clubului, Jane Nițulescu.
„A fost un joc bun. Am întâlnit o formație foarte bună,
care se vede că a jucat în Liga I. A fost un meci cu foarte multe
faze de poartă”, a spus Nițulescu.
Aluminiștii vor continua miercuri, la Râmnicu Vâlcea, seria
amicalelor programate pâna la startul noului sezon cu o partidă în
care vor avea ca adversară o altă echipă componentă a seriei Vest a
Ligii a II-a, CSM din localitate.
sursa: Gazeta Nouă