Diferența de locuri din campionat dintre CS Afumați și Dacia Unirea Brăila, ocupantele locurilor 4, respectiv 18 din Liga 2, s-a văzut și în amicalul dintre cele două formații, primul pentru fiecare în 2018. Ilfovenii au câștigat însă la limită, cu 2-1, în fața brăilenilor care în această perioadă au cantonament la Buftea.
Echipa pregătită de Vasile Neagu s-a impus cu 2-1 prin golurile mijlocașului Răzvan Avram, respectiv atacantului Marian Vlada. Dacia Unirea a înscris golul de onoare prin George Puia.
Afumațiul a condus la pauză cu 1-0 grație unui gol înscris după o centrare din lovitură liberă, în minutul 30, de Răzvan Avram, care a reluat mingea, cu capul, pe lângă portarul Țicrea. În partea a doua a jocului, după o acțiune de contraatac, George Puia a restabilit eglitatea. Golul victorie a fost reușit de Marian Vlada, iar Alin Zaharia a ratat o mare ocazie pentru ca Afumațiul să se desprindă la două goluri.
Afumațiul a început jocul astfel: Marinescu – Onea, Buzea, Rz. Patriche, Perju – Rz. Avram, Vl. Tudorache, Vas. Olariu, Șt. Vasile – Mitu, Buduroi. Pe parcursul jocului au intrat pe teren și restul jucătorilor aflați în lot. Robicek trebuia să fie menajat, dar a fost utilizat o repriză, după ce Buzea s-a accidentat în minutul 40.
Dacia Unirea a început meciul în formula: Țicrea – Alexandru Gîț, Țăranu, Ghiocel, Nicola – Vitan, Anghelina, P. Ioan, Manea – Bucur, Al. Pop. După pauză au intrat: Chirilă – Niță, Moroianu, Olenic, Stănciulescu – Coteț, Dima, Puia, Cubleșan – Ciucureanu, Banyoi. Nu au jucat: Frunză, Ivan, Orășanu și Leu.
În campionat, în acest sezon, CS Afumați s-a impus cu 2-0 în fața Daciei Unirea, prin golurile lui Patriche și Burlacu. Returul e programat în jurul datei de 12 mai, la Brăila.
A fost primul test pentru ambele echipe din Liga 2, sâmbătă urmând să joace din nou. CS Afumați o întâlnește pe CS Tunari, iar Dacia Unirea pe Chindia Târgoviște.