Schimbarea bruscă de vreme a luat prin surprindere pe multă lume, însă asta nu a împiedicat trei echipe de Liga a III-a să dispute un interesant triunghiular pe terenul de la Roșu. Timp de trei partide, Chiajna II, Afumați și Rapid II s-au duelat pe o ploaie măruntă și enervantă testându-și rezervele, juniorii și jucătorii aflați în probe.
Chiajna II, care a fost echipa cu media de vârstă cea mai mică, a fost învinsă de toată lumea. Mai întâi, CS Afumați i-a marcat de două ori prin stranierii Leko și John fără a primi gol. Apoi în ultimul meci al zilei, linia a doua a Rapidului II a învins-o la limită cu 2-1 prin reușitele lui Paraschiv – un șut deviat nefericit de un fundaș în propria poartă și Nicoară, onoarea ilfovenilor fiind spălată de Valentin Rasdan.
Afumațiul și Rapid II, egali și la bare
„Derbyul” triunghiularului a fost meciul al doilea, între colegele de serie CS Afumați și Rapid II. Cu o echipă lipsită de vedete, Afumațiul a terminat la egalitate cu satelitul giuleștenilor, condus de pe margine de Florea Drăghici, asistat de Marian Rada. Dacă la fluierul final, scorul a fost 0-0, în schimb la capitolul bare a fost 1-1, cei doi portari Marius Ion (Afumați) și Alex Catană (Rapid II) fiind salvați de la goluri ca și făcute de stâlpii porților.
Recital Liță Dumitru
Antrenorul echipei gazdă, nimeni altul decât Liță Dumitru, a venit puțin mai târziu în dreptul băncii Concordiei II. Dar o dată sosit, la scorul de 2-0, a început să își biciuie elevii pentru fiecare greșeală. Lipsa de reacție a lui Pătrașcu pe flancul stâng l-a scos imediat pe tușă fiind înlocuit cu Gheorghe. Nici Ciumacenco nu a avut mai mult noroc, fiind schimbat cu Alin Rasdan. Ultimul schimbat înainte de terminarea primului meci a fost masivul Cătălin Neagu, înlocuit cu micuțul Codruț Anghel.
CASETE TEHNICE
CS Afumați – Chiajna II 2-0 (Leko, John)
Afumați: M. Ion – C. Constantin, Mihociu, Vrabie, M. Marin – John, Tudose, Pintilie, Lădaru – Bogdan (Ruse), Leko
Chiajna II: G. Iancu – A. Dumitru, Leca, Tudorache, A. Pătrașcu (Gheorghe) – Ciumacenco (A. Rasdan), Militaru, Pencea, M. Neagu – C. Neagu (C. Anghel), Fl. Rasdan
Rapid II – CS Afumați 0-0
Rapid II: Al. Catană – Șerbănescu, Oanță, Dandea, Yi Yong Ki – A. Matei, Fl. Călin, Ho Deok Yeom, R. Catană – Dobroiu, M. Martin
Afumați: M. Ion – Vincene, Mihociu, Vrabie, Marin, John, Bernard, Pintilie, Lădaru, Bogdan, Ruse
Chiajna II – Rapid II 1-2 (Fl. Rasdan / Paraschiv, Nicoară)
Chiajna II: G. Iancu – A. Dumitru, Leca, Tudorache, G. Neacșu – Ciumacenco, M. Neagu, Pencea, A. Rasdan – C. Anghel, Fl. Rasdan
Rapid II: Mișa – R. Paraschiv, Gheorghiță, Chiru, Yi Yong Ki – Burlacu, Zainea, Ho Deok Yeom, A. Pătrașcu – Antonache, Nicoară
Ambele echipe au mai fost rulat câțiva juniori până la final.
Articol și foto de Mihai ANDRIEȘ