ACS Poli Timișoara nu a mai întâlnit-o în primul amical al cantonamentului din Antalya pe Dinamo Batumi. În locul georgienilor a venit gruparea de pe locul secund din campionatul Bosniei și Herțegovinei, FK Sarajevo, care se află la două puncte de liderul Siroki Brijeg, la capătul turului. La finalul unui meci în care bănățenii s-au mișcat foarte bine, aceștia au trebuit să se recunoască învinși în urma golului venit imediat după pauză, scor final 0-1.
Arbitrul a fost primul care s-a evidențiat în acest prim amical a lui ACS Poli. Echipa lui Dan Alexa nu a primit lovitură de pedeapsă în urma unui fault evident asupra lui Scutaru. În minutul 20, același jucător a ratat o ocazie imensă de la marginea careului mic. Popescu a încercat poarta în minutul 38, însă portarul bosniac a respins cu greu în lateral. Înaintea finalului primei reprize, Boldea a părăsit gazonul după o intrare dură asupra sa, iar locul lui a fost luat de Nikiema.
Partea a doua l-a adus între buturi pe Smaranda, care s-a remarcat imediat după o intervenție bună în primul minut al mitanului secund. Contrar cursului jocului, Sarajevo a deschis scorul în minutul 48 prin Benko, după un șut de la 25 de metri. Bărbuț a trecut pe lângă egalare câteva minute mai târziu, șutul din 12 metri al acestuia trecând alături. Chiar dacă s-a schimbat aproape întreaga garnitură, timișorenii nu au găsit drumul înspre golul egalizator, astfel că primul amical din cantonamentul de pe malul sudic al Turciei a fost încheiat cu o înfrângere.
ACS Poli: Pap – Melinte (Motreanu 76), Cânu (Popovici 65), Scutaru, Bălace (Neagu 58) – Trandu (Chipirliu 65), Popescu (Doman 76) – Poparadu (Keita 58), Boldea (Nikiema 42), Bărbuț (Bocșan 65) – Pedro Henrique (Dragomir 65).
Liderul și-a completat programul, deja modificat, de amicale din Antalya
Liderul Seriei a II-a a Ligii a II-a va mai avea parte de trei teste în Turcia, două dintre ele la finele acestei săptămâni. ACS Poli a suferit deja modificări specifice de program în Antalya. Astfel, dacă ieri alb-negrii au întâlnit până la urmă echipa FK Sarajevo în loc de Dinamo Batumi, s-a făcut și un schimb de adversari între cel stabilit inițial vineri, Oțelul Galați, și cel de sâmbătă, o echipă din liga a doua bulgară.
Bănățenii au anunțat din timp că vor juca ieri cu georgienii de la Dinamo Batumi, dar planurile s-au schimbat, la fel ca în alte ocazii, la fața locului. Echipa de pe locul 5 din prima ligă gruzină a avut însă meci cu Vojvodina Novi Sad (scor 0-4). FK Sarajevo, a doua clasată din Bosnia, a fost până la urmă adversarul lui ACS Poli iar formația ex-iugoslavă s-a impus cu 1-0. Norocos, conform informațiilor furnizat de oficialii timișoreni. Aceștia au avut parte și de mai multe absențe. Rody, Ov. Petre, Nanu, Lazăr și Belu au fost menajați sau accidentați. Mai mult, Boldea a părăsit terenul mai repede cu bosniacii din cauza durerilor la coapsă.
Liderul B2 a avut și oaspeți de seamă la jocul cu Sarajevo, pe Gheorghe Chivorchian și Dragoș Picu (ex-antrenor cu portarii la Poli). Astăzi, jucătorii pregătiți de Dan Alexa vor avea parte de două sesiuni de antrenament la Lara.
Amicale cu formații suferinde
Au apărut și alte modificări în programul din Antalya. Până la urmă partida „mai ușoară” cu bulgarii de la Vereya Stara Zagora va avea loc mâine. Gruparea de la sud de Dunăre se află pe poziție retrogradabilă în eșalonul secund. În timp ce întâlnirea cu Oțelul Galați a fost stabilită pentru sâmbătă. Moldovenii sunt la rândul lor în dificultate după problemele financiare avute, locul 17 în Liga I.
În fine, ACS Poli a anunțat și cel de-al patrulea adversar din Turcia, pe care îl va înfrunta marți, 17 februarie. Acesta e FC Taraz, o grupare care s-a salvat cu emoții de la retrogradarea în liga a II-a din Kazahstan. Inițial apăruse informația că se va întâlni Șahtior Karagandy, grupare care jucase sezonul trecut în Europa, dar și acest test a căzut. Nu e exclus să intervină noi modificări în programul actual.
Sursa: Sport9
Foto: ACS Poli / Facebook