Timișorenii au disputat în această după-amiază primul joc test din cantonamentul din Antalya. Adversarul a fost până la urmă din a treia divizie turcă, modesta Eyüpspor, învinsă cu 1-0 prin reușita lui Bălace. La ACS Poli și-a făcut debutul și ultima achiziție, Ovidiu Petre.
Sosiți de ieri în Antalya, jucătorii lui Vali Velcea au evoluat joi în primul amical al stagiului, împotriva echipei clasate pe locul 9 în TFF 2. Lig, adică al treilea eșalon din Turcia, deși inițial se vorbise de o echipă de divizie secundă. Eyüpspor are culorile violet-galben și e din Istanbul, evoluând pe prima scenă doar în anii ”30.
Tehnicianul timișorenilor a ales să trimită în acest joc toți fotbaliștii valizi, inclusiv noua achiziție Ovidiu Petre, care a făcut pereche la mijlocul terenului cu Răzvan Trandu. Singura reușită a partidei i-a aparținut veteranului lotului, Silviu Bălace, care a marcat în minutul 77.
ACS Poli Timișoara a început în următoarea formulă: Kirev – Nohai, Petrovic, Șeroni, Marovic – Goge, Petre, Trandu, Nanu – Boldea, Dina. După pauză au intrat ceilalți jucători din lot, mai puțin Gherasim, în revenire după o accidentare.
Până pe data e 8 februarie, ACS Poli se va pregăti în stațiunea turcă, unde va disputa încă șase jocuri amicale. Adversarii urmează să fie anunțați vineri, printre posibilii adversari figurând nume precum Zaglebie Lubin (Polonia), ȚSKA Sofia (Bulgaria) sau Bayern Munchen II (Germania L4).
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Banat Sport)