La stadionul „Municipal” din Câmpulung a avut loc astăzi reunirea echipei de fotbal CN „Dinicu Golescu” Muscelul Câmpulung, ocupanta locului 7 la finalul turului de campionat în Liga 3, seria a treia. Cu aproximativ 15 minute înaintea orei stabilite – adică 13.00, jucătorii și-au făcut apariția la stadion, acolo unde erau deja membri din stafful tehnic. Au fost în total 16 jucători, singura noutate față de turul campionatului reprezentând-o Andrei Robert Păun (20 de ani), venit de la CS Mioveni.
„Mă bucură faptul că jucătorii au răspuns prezent astăzi. Ne așteaptă un retur destul de greu după părerea mea și asta pentru că din informațiile pe care le avem, toate echipele s-au întărit. Încercăm să avem o continuitate și încercăm să nu ne mulțumim doar cu ceea ce am realizat în tur. Sunt bucuros, aș putea spune, că doi dintre jucătorii pe care la un moment dat nici nu mai contam, Burnea și Zaharia, au revenit la echipă. La rândul său, Mazarache a avut și el mai multe oferte în această perioadă, însă, deocamdată, este tot la noi și sper să rămână împreună aici. La capitolul veniri sunt mai mulți jucători care și-au manifestat intenția să facă parte din lotul nostru. O să fie mai mulți jucători în probe în această perioadă, dar ne interesează în primul rând să aducem jucători cu un caracter bun, care să nu influențeze negativ vestiarul” a declarat antrenorul principal, Alecsandru Popovici.
Cât privește programul din perioada următoare, echipa se va antrena în localitate până pe 23 ianuarie, iar din 24 ianuarie va pleca pentru 9 zile în cantonament la Cabana Voina. Antrenorul Popovici spune că până la reluarea campionatului își propune să dispute șase-șapte meciuri amicale, iar dintre aceste trei sunt deja stabilite: o dublă cu CS Mioveni și un meci cu AS Valea Iașului.
Jucătorii prezenți astăzi la reunire:
Portari: Adrian Tănase, Robert Moise, Răzvan Ene
Jucătorii de câmp: Ionuț Andrei, Mihai Băduleanu, Cătălin Chira, Bogdan Burnea, Marius Vaciu, George Dulgheru, George Zaharia, Teodor Mălăncioiu, Alexandru Lulea, Cristi Anghelina, Robert Andrei Păun, Cosmin Miloși, Simon Mazarache.
Au lipsit motivat: Cătălin Toader, Ionuț Leca, Georgian Jenaru, George Heroiu și George Mihăilescu.
Articol de Bogdan BURHAN (Sport în Muscel)