„Popescu, dă-ne banii!”

28 Jan. 2010, 17:42 Liga 2

Auraș Brașoveanu susține că va
deschide o acțiune penală în instanță pe numele fostului mare
fotbalist pentru a-și recupera prejudiciul de 300.000 de euro

„Merg până în pânzele
albe”

Scandalul dintre Gică Popescu și clubul de Liga a II-a care se
simte prejudiciat de fostul mare fotbalist este departe de a fi
încheiat. Iritat de ultimele apariții în media ale „Baciului”,
președintele lui FCM Dunărea a ieșit la atac cu un munte de
documente, încercând să dovedească faptul că orice ar spune
craioveanul are legătură cu orice altceva, dar nu și cu
realitatea.

Auraș Brașoveanu a reluat cazul
jucătorului Bogdan Gavrilă de la zero, arătând cu acte toate
etapele plecării sale de la Galați și până la transferul la AS
Roma. „Adevărul este că acest jucător de mare
perspectivă a fost racolat de Gică Popescu, am încheiat apoi un
contract cu Școala fostului fotbalist, în care se spunea clar că
suntem parteneri 50 la sută, iar în momentul în care băiatul a fost
vândut în Italia, nici măcar n-am fost anunțați. Am aflat de
transfer din presă”
, acuză oficialul de la Dunăre,
nemulțumit că fostul căpitan al „Generației de Aur” l-a anunțat
atunci că Gavrilă merge doar la probe în Serie A, când de fapt se
punea problema cedării definitive. „Am probe pentru tot
ce spun și vom merge până în pânzele albe pentru a-l face pe domnul
Popescu să ne achite acei 300.000 de euro, stipulați în
contract”
, a adăugat Brașoveanu.

„Oferta de nerefuzat
e o rușine!”

După ce „Baciul” a declarat pentru „Prosport” că le-a făcut
gălățenilor o ofertă de nerefuzat, șeful lui FCM Dunărea s-a făcut
negru de furie: „Iată ce ofertă ne-a făcut acest domn
care vrea să fie judecat numai pentru perioada petrecută pe gazon,
de ca și cum alde Maradona și Boris Becker nu plătesc acum pentru
bubele lor! Ne-a spus că dă doar 100.000 de euro și doi jucători de
la clubul dumnealui. Interesant! În acte, ne spune că Gavrilă,
jucător de lot național de juniori, a fost dat la AS Roma pentru
numai 516 euro, iar nouă ne dă doi jucători care ar valora câte
100.000. O rușine! Nu s-a întâlnit hoțul cu prostul, să nu creadă
că noi ne-am născut ieri. Asta-i oferta de
nerefuzat?”
, a replicat gălățeanul care susține că,
la rândul său, i-a propus un „deal” lui Gică: 150.000 de euro și
cedarea juniorului Ionuț Cioinac, aflat deja la FCM Dunărea.
„Ne-a refuzat și nici măcar n-a venit la Galați, la
negocieri, cum promisese.”

„Habar n-are de
regulament”

Președintele dunărean s-a luat de conducătorul Școlii Gică Popescu
și pentru afirmația conform căreia comisia federală care a decis
dezafilierea „Baciului” este în neregulă: „Știe el
ceva, dar e vorba de o problemă la Comisia de Disciplină, nu la
această comisie. Îl rog să citească regulamentul FRF, cred că nici
nu l-a frunzărit vreodată. Așa că, Popescu, dă-ne
banii!”
Brașoveanu susține că va deschide o acțiune
penală în instanță pe numele fostului fundaș pentru a-și recupera
prejudiciul.

Dă Telesportul pe
mâna CNA

„N-o să rămână așa cum vrea domnul fost mare fotbalist.
Apropo, spunea că vrea să mă dea în judecată pentru că l-am făcut
șarlatan. De ce nu mă cheamă în instanță? I-am spus că șarlatan,
conform DEX, este acea persoană care-și înșeală un partener de
afaceri, ori el asta a făcut”
, a precizat Auraș
Brașoveanu care a anunțat că va da canalul Telesport pe mâna CNA
deoarece nu i-a permis un drept la replică în urma unor afirmații
făcute de Gică.

Totodată, el îi bate obrazul
jurnalistului Cătălin Tolontan că n-a publicat anumite documente
din acest caz pe care i le-a înmânat. „Multă lume mi-a
zis că-s nebun că mă iau de Gică Popescu, de ca și cum dacă a jucat
la nivelul pe care l-a atins trebuie să facă ce vrea apoi.
Niciodată nu voi putea fi redus la tăcere!”
, a
conchis conducătorul clubului de eșalon secund.

Text și foto: Dănuț
Lungu

28 Jan. 2010, 17:42 Liga 2
Pe aceeași temă