Completarea lotului Politehnicii Timișoara s-a oficializat astăzi, în ultima zi de transferuri de iarnă, cu o mutare previzibilă.
Bogdan Porumb, fost jucător în trecut în Liga 2 la Viitorul Pandurii, a devenit fotbalistul alb-violeților după săptămâni bune în care s-a pregătit cu echipa bănățeană, și a prins inclusiv cantonamentul.
Bogdan Porumb are 23 de ani și este un fundaș central născut la Cluj Napoca. În orașul natal s-a format la cluburile Ardealul și Sănătatea Cluj.
El a mai evoluat în liga secundă, dar în sezonul 2019-2020, la Viitorul Pandurii Târgu Jiu. A prins doar 90 de minute în trei partide din Liga 2, dintre care una singur ca titular. Din Orașul lui Brâncuși a ajuns la Viitorul Cluj, în Liga 3.
Jucătorul a declarat că e fericit că a ajuns la Timișoara. ”Mă bucur că am ajuns la un club mare, de tradiție, cu niște suporteri minunați, precum este Poli Timișoara. Am venit aici cu un singur gând, să muncesc și să pun umărul, ca la finalul sezonului să ne menținem în Liga 2. De asemenea, am găsit aici un grup frumos și unit, un staff profesionist și dedicat și sunt sigur că împreună, la finalul sezonului, ne vom îndeplini obiectivul”, a punctat fotbalistul, pentru site-ul clubului.
Deși se mai pot aduce jucători liberi de contract, Benga a declarat cu ocazia altor amicale că mutarea cu Bogdan Porumb va fi ultima la Poli în această iarnă.
Deși a venit manager general Costel Pantilimon, la Poli nu e lapte și miere din punct de vedere financiar și asta influențează, firește, și campania de transferuri.
Iarna asta, la echipă au venit Denis Moldovan, Adrian Gîdea, Marian Târșa, Milos Sekulic, Luka Stojanovic, Onni Tiihonen și Cristian Gavra. Poli a avut o vreme și interdicție la transferuri, din cauza unor tinere fotbaliste luate de echipa de fete la un turneu amical fără acordul clubului lor, Kids Tâmpa Brașov.
Practic, lotul cu care Poli va începe partea a doua a campionatului e schimbat în mare proporție față de cel cu care s-a început în vară, plus plecările a alți patru jucători aduși în octombrie sau chiar noiembrie, sub conducerea actualului staff tehnic.
Au plecat nu mai puțin de 18 fotbaliști, adică exact câți se puteau trece în lotul de meci înainte de modificările produse de pandemie, când s-a extins la 20. Au părăsit echipa: Adrian Țangulea, Marco Andone, Oliver Bryneus, Matteo Kucich, Aleksandar Tsvetkov, Marian Mudrazija, Gabrielle Germinio, Silviu Pană, Răzvan Milea, Daniel Isvoranu, Patrick Popescu, George Tudoran, Adrian Zaluschi, Călin Jurj, Ionuț Bătănași și Erwin Bakoș (împrumutat cu opțiune de cumpărare la Ciuc).
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-s-a-impus-in-banatul-sarbesc-cu-ofk-vrsac-cu-un-gol-marcat-de-un-sarb-concluziile-lui-octavian-benga-dupa-amical-19260269
https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-pantilimon-a-fost-prezentat-oficial-la-politehnica-timisoara-doar-cu-rectorul-langa-el-a-fost-un-imbold-destul-de-mare-sa-vin-aici-paul-codrea-cooptat-si-el-in-conducere-19259849