Planul lui Angelo Massone pentru Șoimii Pâncota: să mute echipa departe de Arad. Ce se va întâmpla cu jucătorii locali dacă nu acceptă condițiile

Marius ANGHEL 09 Oct. 2016, 12:27 Liga 2
Planul lui Angelo Massone pentru Șoimii Pâncota: să mute echipa departe de Arad.** Ce se va întâmpla cu jucătorii locali dacă nu acceptă condițiile

Mare ședință mare după eșecul usturător (0-6) al echipei Șoimii Pâncota la Târgoviște, dar nu pentru chestii legate de joc și atitudine, ci pentru… viitor. Finanțatorii echipei, Angelo Massone și Salvatore Miccari, i-au informat pe jucători și antrenorul Nicola Jovanic că urmează să se mute, cu cățel și purcel, tocmai în județul Argeș.

Cică italienii, cu ajutorul localnicilor Mugurel Ilisei și Cătălin Barbu (fost „oficial” la FC Argeș sau UTA) au identificat un mini-hotel la Curtea de Argeș cu condiții bune de cazare și alimentație, dar și un teren permanent de antrenament, ceea ce lipsea la Arad.

Probabil, se va renunța la fotbaliștii arădeni, respectiv Mitu și juniorii Farcaș, Ianc, Ursoi sau Țugulescu, dacă ei nu acceptă să se mute la Curtea de Argeș. Deocamdată, însă, Massone și Miccari nu au luat în calcul că în acte clubul aparține încă lui Pavel Piroș, dar și că regulamentul spune că în timpul campionatului nu poți juca un meci oficial mai departe de 150 de kilometri de sediul social al clubului, respectiv orașul Arad.

În fine, mai sunt și alte aspecte ce ne fac să ne îndoim de faptul că Pâncota chiar poate face… purici la Curtea de Argeș. La încă o neprezentare a juniorilor echipa de seniori va fi automat exclusă din Liga a 2-a. Totodată, memoriile pentru restanțele financiare ale lui Dan, Siminic și Suciu își vor produce și ele efectele dacă nu vor fi achitate (suma totală se învârte a jurul 200 de miloane de lei vechi).

Text și foto: Sport Arad

Marius ANGHEL 09 Oct. 2016, 12:27 Liga 2
Pe aceeași temă