Petrolul pune la bătaie pentru suporteri încă un tricou de joc original cu semnăturile jucătorilor! Mesajul clubului înaintea ”finalei” cu Metaloglobus

Marius ANGHEL 16 Feb. 2021, 12:42 Liga 2
Petrolul pune la bătaie pentru suporteri încă un tricou de joc original cu semnăturile jucătorilor! Mesajul clubului înaintea ”finalei” cu Metaloglobus

Fără posibilitatea de a disputa meciuri cu suporteri în tribune, din cauza restricțiilor impuse de autoritățile române în încercarea de a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, Petrolul vrea, totuși, să simtă sprijinul din partea fanilor săi într-un alt mod.

Înaintea primului joc oficial din Liga 2 în 2021, cu Metaloglobus, clubul ploieștean își invită fanii să cumpere bilete virtuale. Tichetele, care pot fi achiziționate online (de pe site-ul www.entertix.ro) sau fizic, de la magazinul oficial al clubului, de la stadionul ”Ilie Oană”, însă acestea fiind într-un număr limitat, costă doar 6 lei, spre deosebire, de exemplu, de ASU Poli, care are bilete virtuale la 15 lei.

După joc, unul dintre cei care au achiziționat bilet sau bilete va avea șansa să câștige, prin tragere la sorți, un tricou original de joc al Petrolului, cu semnăturile jucătorilor. La fel s-a întâmplat și la primul joc oficial din acest an, cel cu Poli Iași, din Cupa României, când norocosul câștigător a fost Ionuț Nedelescu.

Banii strânși vor fi direcționați către Academica de Copii și Juniori a Petrolului

Petrolul mai anunță că toți banii strânși din vânzarea acestor bilete vor fi direcționate către Academia de Copii și Juniori a clubului, astfel că suporterii pot pune umărul și la bunul mers al clubului, pe lângă posibilitatea de a câștiga un tricou de joc cu autografe.

”Fix o săptămână ne mai desparte de momentul în care vom relua lupta pentru promovare. Marți, 23 februarie, vom juca, pe „Ilie Oană”, cu Metaloglobus București, prima dintre cele cinci finale pe care le avem de susținut pe drumul către calificarea în faza play-off a Ligii 2!

Din păcate, și de această dată vom juca fără spectatori! Ne va lipsi freamătul tribunei, ne vor lipsi încurajările suporterilor pătimași, dar suntem convinși că nu mai este mult și ne vom putea bucura, împreună, de atmosfera unui joc trăit pe stadion!

Până atunci, pentru că știm că vom avea, ca de fiecare dată, susținerea voastră și de dincolo de tribunele arenei „Ilie Oană”, vă invităm să vă cumpărați bilete virtuale pentru această partidă. Puteți, în plus, să câștigați și un tricou original de joc al formației noastre, cu semnăturile „lupilor”, pe care îl vom oferi, prin tragere la sorți, unuia dintre cumpărătorii tichetelor virtuale. Iar toate încasările rezultate vor fi direcționate către Academia de Copii și Juniori.

Biletele vor costa 6 lei și vor putea fi procurate online, accesând siteul www.entertix.ro. (aici). De asemenea, tichetele vor fi disponibile, într-un număr limitat, și în format tipărit, acestea putând fi achiziționate de la magazinul oficial al clubului (Stadion „Ilie Oană”, str. Alexandru Vlahuță, program luni-vineri orele 10.00-18.00, sâmbătă 10.00-12.00)

Te așteptăm, așadar, să-ți cumperi biletul de colecție și să fii alături de noi, ocupând un loc, fie el și virtual, în templul fotbalului ploieștean!

Vă mulțumim pentru susținere!”, a anunțat Petrolul pe site-ul oficial.

Petrolul întâlnește Metaloglobus în prima dintre cele cinci ”finale” pentru calificarea în play-off

Petrolul joacă primul meci oficial din Liga 2 în 2021 la data de 23 februarie, de la ora 19:00, pe teren propriu, cu Metaloglobus București, una dintre contracandidatele în lupta pentru play-off-ul de promovare. Partida încheie etapa a 16-a a campionatului, una care debutează de joi, 18 februarie.

Petrolul ocupă, momentan, locul 9, cu 21 de puncte acumulate în 14 meciuri disputate în 15 etape. Metaloglobus se află pe poziția a 7-a, cu 22 de puncte.

Ulterior, Petrolul mai are de disputat meciuri cu Pandurii Târgu Jiu (deplasare), Concordia Chiajna (d), CS Mioveni (acasă) și Universitatea Cluj (d). În etapa a 18-a va sta, deoarece ar fi trebuit să o întâlnească pe Turris Oltul, echipă retrasă în această iarnă din competiții.

Altfel, echipa ploieșteană a aflat ieri adversarul pe care îl va întâlni în faza sferturilor de finală ale Cupei României. În acest tur va da peste Astra.

Marius ANGHEL 16 Feb. 2021, 12:42 Liga 2
Pe aceeași temă