Petrolul a afișat corespondența scrisă cu Primăria Ploiești, ”pentru cunoașterea exactă a situației reale a clubului privind mărcile și proiectul de asociere”! Notificarea trimisă de Andrei Volosevici privind dreptul de utilizare a ”scutului” ”este lipsită de obiect”, susține Costel Lazăr

Marius ANGHEL 03 Sep. 2021, 15:53 Liga 2
Petrolul a afișat corespondența scrisă cu Primăria Ploiești, ”pentru cunoașterea exactă a situației reale a clubului privind mărcile și proiectul de asociere”! Notificarea trimisă de Andrei Volosevici privind dreptul de utilizare a ”scutului” ”este lipsită de obiect”, susține Costel Lazăr

Aflat la cel mai bun start de sezon în Liga 2 în ultimele patru sezoane, de când a ajuns în acest eșalon, cu 12 puncte acumulate în cinci etape, Petrolul pare a fi pe drumul potrivit spre îndeplinirea obiectivului, promovarea în Liga 1, în ciuda tuturor problemelor, financiare în primul rând, pe care le are începând din această vară, după retragerea partenerului finanțator Veolia. Însă ceea ce se petrece în birouri, în spatele muncii din teren, va duce inclusiv la degradarea rezultatelor fotbaliștilor, mai târziu dacă nu imediat.

În loc să-și dea mâna și să se asocieze, așa cum pretind în spațiul public că vor să facă, Primăria Ploiești și conducerea clubului continuă disputa de la distanță, prin scrisori și notificări. Ultima acțiune a primarului Andrei Volosevici arată însă că interesele sale sau ale apropiaților săi sunt mai presus de binele clubului care reprezintă poate cel mai bine în țară orașul și județul.

În loc să propună spre aprobare sau să ofere un răspuns față de proiectul primit pentru asociere, Volosevici a preferat să răspundă cu o notificare emisă clubului Petrolul și, astfel, să bage noi bețe în roată. Bineînțeles, acțiunea alesului local nu avea cum să nu rămână fără o reacție din partea echipei de fotbal.

Costel Lazăr, scrisoare deschisă către primarul Andrei Volosevici: ”Așteaptă decizia Municipiului Ploiești. Solicitarea dumneavoastră este lipsită de obiect”

Costel Lazăr, președintele ACS Petrolul 52, a emis, astăzi, 3 septembrie 2021, prin intermediul site-ului oficial al clubului, o scrisoare deschisă adresată primarului Municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, ca răspuns la notificarea din 31 august 2021 a edilului-șef către echipa din Liga 2, în care îi cerea să nu mai utilizeze mărcile FC Petrolul, ale căror licențe achiziționate în 2017 au expirat în această vară.

Lazăr îi reamintește lui Volosevici că clubul a transmis, chiar la solicitarea sa din scrisoarea din 17 august, proiectul de asociere dintre ACS Petrolul 52 și autoritățile locale, prin societatea Hale și Piețe SA, însă acesta nu l-a pus pe ordinea de zi, spre analiză și dezbatere, în ședința din 31 august a Consiliului Local, atunci când primarul cerea și primea cu jumătate de gură acordul consilierilor de a trimite notificare către echipă să nu mai utilizeze emblema scut.

Conducătorul clubului spune că notificarea emisă de primar este ”lipsită de obiect”.

”În prezent, suntem în situația în care clubul ACS Petrolul 52 așteaptă decizia Municipiului Ploiești cu privire la transmiterea drepturilor asupra mărcilor «Petrolul» către societatea Hale și Piețe SA. Prin urmare, solicitatea dvs. transmisă Clubului prin adresa nr. 19600/31.08.2021 este lipsită de obiect”, scrie Costel Lazăr în scrisoarea deschisă adresară primarului Andrei Volosevici.

  • Singurul consilier local care s-a abținut la propunerea primarului Andrei Volosevici de a trimite notificare către ACS Petrolul 52 a fost George Botez (PSD), care a invocat solicitarea clubului către primărie cu privire la returnarea garanției de 84.000 de lei. În 2017, atunci când s-a câștigat licitația pentru mărci organizată de municipalitate, a trebuit depusă o garanție cât valoarea mărcilor la acel moment. Banii urmau să fie restituiți de primărie către club la finalul contractului, adică în această vară, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Din acest motiv, consilierul Botez a atras atenţia că notificarea nu este legală.

Petrolul vrea ca proiectul de asociere să fie pus pe ordinea de zi a Consiliului Local. Cealaltă variantă e să participe la o nouă licitație pentru mărci

În aceeași scrisoare deschisă, conducătorul Petrolului îi solicită primarului: ”Să uzați de atribuțiile conferite de lege și să puneți pe ordinea de zi a proximei ședințe a Consiliului Local al Municipiului Ploiești, proiectul de asociere transmis de Club în data de 30.08.2021 în vederea analizării acestuia.”

Lazăr vine și cu o precizare. ”În situația în care Consiliul Local al Municipiului Ploiești nu va emite un punct de vedere sau un act administrativ cu privire la proiectul de asociere, vom fi puși în situația în care vom reanaliza în Adunarea Generală a Asociației, prima opțiune cuprinsă în scrisoarea dvs. nr. 18615/17.08.2021, respectiv participarea la licitația publică ce va fi organizată pentru transmiterea drepturilor de folosință asupra mărcilor «Petrolul»”, transmite, cu ”deosebită considerație”, Lazăr, în numele membrilor AGA ACS Petrolul 52.

Ce variante propusese Andrei Volosevici

În scrisoarea ”18615/17.08.2021” a primarului Andrei Volosevici către ACS Petrolul 52, acesta propunea următoarele două variante:

” – organizarea licitației de către Municipiul Ploiești pentru cesionarea dreptului de folosință a mărcilor Petrolul, la care sunteți îndreptățiți să participați;
– concesionarea către S.C. Hale și Piețe S.A. a mărcilor Petrolul și ulterior asocierea dintre Asociția Clubul Sportiv Petrolul 52 și S.C. Hale și Piețe S.A. cucondiția controlului a celei din urmă asupra banului public și asupra hotărârilor care vor fi luate la nivelul asociației.”

Ulterior, la 31 august 2021, după ce se trimitea notificare către clubul de fotbal din Liga 2, cea despre care Lazăr spune acum că e lipsită de obiect, primarul transmitea trei variante care vor fi supuse la vot consilierilor:

”- să se organizeze o licitație în care să fie scoasă la vânzare doar marca utilizată de club (sigla scut, de altfel, și singura utilizată dintre cele șase scoase la pachet la licitație);
– să se emită o horărâre de asociere cu clubul, deci să-i dea în folosință și mărcile;
– să dea în judecată clubul pentru utilizarea nelegală a «scutului».”

Tot la 31 august, Andrei Volosevici invita membri AGA ai ACS Petrolul 52 la noi discuții ”pentru clarificarea situației mărcilor Petrolul”, alături de executiv primăriei și consilierii locali ploieșteni. Ședința era programată pentru astăzi, 3 septembrie 2021, de la ora 12:00, la sediul primăriei, în sala de ședințe.

Corespondența dintre ACS Petrolul 52 și Primăria Ploiești

”Echipa fanion a comunității petroliste, ACS Petrolul 52, vă prezintă corespondența scrisă dintre club și autoritățile locale ploieștene, pentru cunoașterea exactă a situației reale a clubului, privind mărcile și proiectul de asociere, proiect care nu a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local 31.08.2021”, a transmis astăzi, 3 septembrie, Petrolul, atașând următoarele documente:

https://liga2.prosport.ro/seria-1/primarul-ploiestiului-isi-explica-demersul-de-a-notifica-clubul-petrolul-52-sa-nu-mai-foloseasca-marcile-petrolul-in-momentul-de-fata-lucrurile-sunt-simple-ce-noi-variante-lanseaz-19198829

https://liga2.prosport.ro/seria-1/acs-petrolul-52-notificata-de-primarie-ca-nu-mai-are-dreptul-sa-utilizeze-marcile-petrolul-clubul-asteapta-alt-raspuns-de-la-autoritati-privind-proiectul-de-asociere-19198808

https://liga2.prosport.ro/seria-1/acte-petrolul-a-trimis-catre-primaria-ploiesti-proiectul-de-asociere-intre-cele-doua-parti-costel-lazar-suntem-la-momentul-la-care-putem-discuta-despre-asociere-nu-a-preluarii-cum-au-fo-19197910

Marius ANGHEL 03 Sep. 2021, 15:53 Liga 2
Pe aceeași temă