Fotbaliștii Dunării Călărași încă așteaptă să vadă primele salarii în conturi în acest an. Promisiunile durează de multe luni la echipă, dar până acum nu s-a rezolvat nimic, deși s-a reușit calificarea în play-off-ul Ligii 2, care poate fi catalogată drept un miracol.
Cristian Bud, atacantul Dunării Călărași, a declarat la finalul partidei cu Rapid, pierdută cu 1-4, că el și colegii lui nu au mai primit banii de aproape cinci luni. Asta înseamnă că ultima dată au fost plătiți în luna noiembrie a anului trecut. Fotbalist cu multă experiență, Bud a recunoscut că îi este din ce în ce mai greu să se antreneze în astfel de condiții, în care nu-și simte munca răsplătită.
Este însă încrezător în promisiunile conducerii, chiar dacă, iată, nici după calificarea în play-off nu s-a rezolvat nimic.
”Peste cinci zile facem patru luni, împlinim cinci luni, că nu am luat banii pe decembrie, dar avem promisiuni că se rezolvă şi sperăm. Este greu să vii în fiecare zi la antrenament, să te gândeşti că nu ai primit salariul şi banii de atât timp, dar sperăm şi avem promisiuni că se rezolvă şi avem încredere că o să se rezolve”, a spus Cristian Bud la finalul confruntării cu Rapid, citat de TelekomSport.
Antrenorul Cristian Pustai a atacat extrem de dur arbitrajul din meciul cu Rapid, dar atacantul Dunării Călărași a fost mai liniștit. A remacat la rândul său anumite erori care au condus, într-o proporție mai mare sau mai mică, la înfrângerea echipei sale, dar a evidențiat faptul că astfel de greșeli se întâlnesc la multe meciuri din Liga 2, nu numai în cele ale Dunării Călărași.
”Încă o înfrângere în faţa Rapidului, ce să facem? Ăştia suntem, am pierdut şi acum într-o manieră categorică, dar nu vreau să vorbesc despre arbitraj, dar la 2-0 avem gol valabil, ni-l scoate din poartă. Nu este posibil. Nu numai nouă ni se întâmplă, cam la toate echipele se întâmplă. Trebuie să fie şi arbitrii un pic mai atenţi cu noi, cu echipele, pentru că noi muncim, venim în fiecare zi la antrenament, alergăm şi când e meciul se întâmplă greşeli de arbitraj.
Nu cred că au fost, cel puţin azi, cu mult mai buni faţă de noi, dar au fost nişte greşeli personale şi s-a ajuns la scorul acesta şi la victoria Rapidului. Trebuie să-i felicităm pentru victorie, să fim fair-play şi să ne pregătim pentru următorul meci. Ne-au lipsit jucători, cei care au fost la Rapid, Vali Alexandru, care a fost suspendat, ne-au lipsit câţiva jucători şi cred că şi asta s-a văzut în teren”, a mai declarat Bud.
Dunărea Călărași e pe locul 4 în play-off-ul Ligii 2, cu 35 de puncte. A luat doar un punct de când grupa pentru promovare a debutat, în urma remizei, 0-0, cu ASU Poli din prima etapă. Are un avans de doar două puncte peste echipa situată sub ea, FK Csikszereda.
Dunărea Călărași va întâlni CS Mioveni în etapa a 3-a, pe teren propriu. Nici echipa din Mioveni nu a reușit să câștige până acum în play-off. A făcut două rezultate de 0-0, cu U Craiova 1948 SA și FK Csikszereda.
Foto: Gheorghe Flușter/ Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/s-au-scurs-doar-doua-etape-din-paly-off-dar-rapidistii-simt-ca-sunt-aproape-de-promovare-raul-costin-vom-ajunge-acolo-unde-ne-dorim-antonio-sefer-avem-un-gr-19178960
https://liga2.prosport.ro/seria-1/catalin-hlistei-explica-transformarea-rapidului-cu-mihai-iosif-antrenor-am-lasat-supararile-deoparte-am-zis-sa-jucam-pur-si-simplu-de-placere-19178911
https://liga2.prosport.ro/seria-1/mihai-iosif-victorii-pe-linie-cu-rapid-de-cand-a-revenit-ca-antrenor-principal-concluziile-sale-dupa-al-doilea-succes-in-trei-saptamani-cu-dunarea-calarasi-am-schimbat-anumite-chestii-tact-19178859