Clement Pălimaru și Bogdan Straton și-au încheiat conturile cu Petrolul Ploiești, se întorc în Copou și vor să să se pregătească serios pentru a prinde primul 11 la Poli Iași.
„În vară am decis să-i împrumutăm pe Pălimaru și Straton la Petrolul Ploiești pentru a le da șansa să joace meci de meci la o echipă cu pretenții la promovare. Din păcate, Petrolul a avut un tur slab, iar jucătorii noștri nu prea au evoluat, fiind mai mult rezerve. După o discuție cu oficialii de la Petrolul și cu jucătorii am decis să reziliem pe cale amiabilă contractele”, a declarat Sorin Boca.
Un alt jucător de la Poli Iași, Tincu, a fost și el împrumutat la Petrolul, dar Sorin Boca spune că el ar putea continua la gruparea din liga secundă: „Situația lui e incertă, pentru că antrenorii de la Petrolul au fost mulțumiți de el și ar putea rămâne la Ploiești până în vară”.
Clement Pălimaru speră să joace din nou pentru Poli Iași, iar pentru acest lucru „se va pregăti la sânge” pentru a intra din nou în vederile antrenorului Ionuț Popa. Pe de altă parte, Paul Tincu a afirmat că nu știe la ce echipă va juca în returul sezonului 2008/2009, dar și-ar dori să joace la Poli Iași, chiar dacă a evoluat bine la Petrolul și prahovenii ar dori să îl păstreze.
Clement Pălimaru (22 de ani), Bogdan Straton (25 de ani) și Paul Tincu (22 de ani) nu au intrat în vederile antrenorului Ionuț Popa pentru sezonul 2008/2009, iar conducerea clubului moldovean a luat decizia să îi împrumute la Petrolul Ploiești pe o perioadă de un an.
Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚