Dacă UTA Bătrâna Doamnă și Juventus București au făcut deplasările lungi din acest start al sezonului cu avionul, restul cluburilor din Liga 2 apelând la varianta autocarului, iar cele cu situație complicată chiar cu mașini mici, Olimpia Satu Mare a ales o variantă inedită pentru a-și duce jucătorii la meciul de sâmbătă dimineață de la Afumați. Conducătorii clubului din Nord-Vestul țării au decis să-și ducă jucătorii la gară și să-i urce în tren cu destinația București, anunță ziarul local Informația zilei.
Delegația Olimpiei se va urca joi în trenul Inter Regio 1934, care are plecarea la ora 17:55 din Satu Mare, va parcurge pe calea ferată 30 de stații și va ajunge la București Nord a doua zi, vineri, la ora 09:35, dacă nu vor apărea întârzieri. După o călătorie de aproximativ 15 ore și 40 de minute, perioadă în care sătmărenii vor putea să se odihnească în vagoanele de dormit, la gară vor fi așteptați de un microbuz care îi va duce la hotelul din Capitală unde și-au făcut rezervare. Vineri după-amiază se va efectua și un antrenament ușor, iar sâmbătă dimineață se vor deplasa la Afumați pentru meciul din etapa a 6-a.
La întoarcere, delegația Olimpiei va călători în același mod și va ajunge acasă duminică dimineață.
Înaintea meciului de sâmbătă, Olimpia Satu Mare se află pe locul 5 în clasamentul Ligii 2, cu 10 puncte, iar CS Afumați e pe 10, cu 7 puncte.
Foto principal: satumareonline.ro